Europenii, care au reuşit în urmă cu câteva ore să ajungă la un acord privind Grecia şi băncile, nu au profitat de acest elan în noaptea de joi spre vineri şi şi-au redus ambiţiile de aprofundare a uniunii economice şi monetare, relatează AFP.
Reuniţi în cadrul summitului de la Bruxelles, cei 27 de şefi de stat şi de guvern au analizat timp de nouă ore mai multe piste de consolidare a zonei euro, afectată de criză.
În cele din urmă, ei l-au mandat pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru a prezenta, în iunie, un calendar de acţiuni, mai puţin ambiţios decât cel propus în urmă cu câteva zile.
În concluziile lor, ei nu merg mai departe de alegerile europene din 2014 şi nu mai menţionează posibilitatea de a dota zona euro cu o "capacitate bugetară", un fel de embrion de buget comun.
Ideea era de a înfiinţa un fond pentru a face faţă şocurilor ce afectează unele ţări care se confruntă cu probleme economice conjuncturale, dar ea nu a fost reţinută în cele din urmă.
"Nicio uşă nu a fost închisă", a apreciat totuşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, adăugând că "statele membre au decis să se concentreze pe ceea ce ar putea face în perioada imediat următoare".
Noţiunea de "capacitate bugetară" rămâne totuşi implicit într-o altă măsură: "acordurile contractuale" pe care statele le vor putea încheia cu instituţiile europene şi în cadrul cărora vor trebui să facă reforme structurale în schimbul stimulentelor financiare.
În opinia preşedintelui francez François Hollande, aceste contracte ar putea servi la stimularea competitivităţii şi a creşterii economice, în loc să fie doar instrumente de disciplină bugetară. "Nu este vorba de un contract dedicat doar statelor aflate în dificultate", a afirmat el.
Liderii europeni au profitat de summit pentru a fixa următoarele etape ale uniunii bancare. Ei