Cu acest sistem, reducerile la facturile de energie ajung la 30% - 35%, lunar, ceea ce în sume efective ar însemna cam 250.000 - 300.000 de lei
Braşovul este primul oraş din ţară care are „iluminat public inteligent“, în acest sens, fiind obţinută şi o finanţare europeană de peste 10 milioane de lei. Modernizarea sistemului de iluminat public se va face prin realizarea unei soluţii integrate care să asigure modernizarea sistemului de iluminat public (telegestiune) şi supravegherea, monitorizarea şi interacţiunea cu zonele şi situaţiile cu risc ridicat de producere a fenomenelor infracţionale din municipiul Braşov.
Soluţia tehnică ce urmează a fi proiectată va conţine un subsistem de telegestiune a iluminatului public instalat pe stâlpii de iluminat public aflaţi în proprietatea şi gestiunea municipiului. Practic, modulele de telegestiune se vor monta în lampă sau în partea inferioară a stâlpilor de iluminat stradal, intercalându-se pe alimentarea cu energie electrică a surselor de iluminat, având rolul de a porni iluminatul la un singur stâlp sau la mai mulţi, în funcţie de necesităţi, sau de a diminua fluxul luminos prin funcţia de „dimming” şi de a alimenta echipamentele ce urmează a se monta ulterior pe stâlpii de iluminat stradal, respectiv camerele video de supraveghere, butoane de panică VoIP, echipamente WiMax. Totodată, va exista posibilitatea de a detecta echipamentele care nu funcţionează sau funcţionează defectuos.
În vederea implementării proiectului, Consiliul Local Braşov a aprobat, recent, alocarea cofinanţării, în cuantum de 217.400,61 lei reprezentând 2% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Totodată, municipalitatea va mai trebui să suporte şi cheltuielile de TVA, în valoare de 2.099.968,32 lei, însă aceşti se vor rambursa de către Autoritatea de Management, intrând în categoria cheltuielilor eligibile. Deocamdată, s