Aşa cum a văzut la televizor, nonagenara Lina Istrate s-a apucat să facă aerobic ca să-şi recapete tonusul muscular şi să-şi optimizeze circulaţia sangvină. Culmea, acum poate să dea lecţii
Lina Istrate face 90 în octombrie şi îi place să fie în formă. La vârsta la care alte doamne strâng batiste, plăpumi şi prosoape pentru ultimul drum, ea face genoflexiuni, flexări, rotiri ale braţelor, abdomene, fandări şi stretching. Am întâlnit-o în parc, unde era în timpul unui program de aerobic. „Fac exerciţii zilnic, şi seara, şi dimineaţa. Ajută la circulaţie. Fac şi abdomene - şi aşa, şi aşa”, ne spune bătrâna, simulând nişte plecăciuni. Ea ştie şi abdomene laterale, din acelea de trebuie să-ţi răsuceşti trunchiul în stânga şi-n dreapta, pentru a-ţi lucra muşchii oblici abdominali. „Am crescut şi am măritat trei fete şi am şase nepoate şi şapte strănepoţi. Soţul meu e de la Baloteşti, de la Moldova, iar eu tocmai de la Mureş. Şi stau în casa aia care ne-a dat-o-n `50 ş-am muncit şi n-am avut treabă cu nimeni”, ne spune, mulţumită de sine, Lina Istrate.
Lecţie „oldies but goldies”
Totul a pornit de pe micul ecran. Speriată de durerile reumatice, ea a început să imite mişcările domnişoarelor din emisiunile de fitness & aerobic. „Am văzut la televizor mişcările astea. De acolo le-am învăţat, dragă. Dimineaţa mă scol, mă spăl şi atunci fac cam o jumătate de oră. Da, mă culc pe jos, pe spate, şi dau cu picioarele mai sus. Şi fac tot ce-am văzut acolo”. Ca să ne exemplifice, mamaia se întinde pe iarbă şi-şi ridică picioarele cu genunchii la burtă, căzându-i rochia-n cap. „Mă mai pun şi aşa”, ne spune ea, stând pe-o coastă şi ridicându-şi piciorul în lateral. O mişcare despre care toate domnişoarele spun că întăreşte fesele. Apoi îşi balansează piciorul înainte şi-napoi, zvârcolindu-se toată. „Acasă le fac şi mai bine. Am pătură, posibilităţi mai