Nu e nici pe departe o contradicţie în termeni. Este vorba despre portretul-robot al ţintei pe care încearcă acum, cu o disperare din ce în ce mai mare, s-o identifice grupele de analişti specializaţi în elaborarea de profile psihologice din celulele anti-terorism din cadrul serviciilor de informaţii.

Nu ştiu dacă lecturaţi site-urile grupărilor teroriste care, de luni de zile, difuzează până la saturaţie mesajul „Atenţie, vom lovi în curând în inima civilizaţiei occidentale, avem cu cine, avem cu ce, am identificat ţintele”. Declaraţie de tip auto-propagandă menită să insufle încredere membrilor organizaţiilor extremist-fundamentaliste şi simpatizanţilor lor din întreaga lume sau mesaj direct de război ?

Şi, mai ales, ce înseamnă „avem cu cine”? Cine sunt noii terorişti ai acestei epoci tulburi pe care o trăim, un timp al neliniştilor post-globalizare şi incertitudinilor alimentate de nesiguranţă socială, lipsă de perspective şi sărăcie endemică în tot mai multe zone ale lumii?

Noii terorişti reprezintă o sub-cateorie socială care marchează reîntoarcerea la originile mişcării din sec. XX pe pământ european, atunci când primele mari organizaţii structurate ale revoltei ideologice evoluate fulgerător înspre terorism activ (Baader-Meinhof, spre exemplu) şi-au selectat membrii din elita tineretului autohton. Exact la fel cum „Frăţia albă” recrutează şi acum în SUA.

Teroriştii timpului nostru, ca şi aceia din tulburii ani ’70, sunt parte integrantă a comunităţilor locale, au prezentat toate semnele exterioare ale unei perfecte integrări sociale în cazul imigranţilor de primă generaţie sau a celor proveniţi din familii de imigranţi. Declaraţiile tuturor celor care i-au cunoscut sunt, uilterior tragediei, parcă trase la indigo: „de necrezut, erau vecini, colegi de muncă, prieteni sau colegi de şcoală sau facultate extraordinar de liniştiţi, aşezaţi,