Sunt preoţi ce poartă zilnic nu doar bani în buzunar ci dragoste în inimi pentru fiecare persoană cunoscută sau străină care le iese în cale.

Discutând cu un preot joi seara îmi zice cu sinceritate: „port mereu bani mărunţi la mine pentru că zilnic întâlnesc cerşetori care-mi cer”. „Păi aveţi bani, părinte!”. ”Nu, că nu am parohie ca ceilalţi ”. Avea dreptate. L-am privit, i-am observat părul încărunţit şi de la cuvintele acestea şi altele asemănătoare m-am gândit la întreaga lui bunătate de-a lungul anilor şi a altor preoţi pe care i-am cunosc. Tot joi, la prânz, am întâlnit un alt preot, ce a devenit alinare şi sprijin unui elev de 14 ani rămas orfan cu timp în urmă, dar care a reuşit să-şi transpună suferinţa în zeci de poeme şi azi să le vadă tipărite. Sunt doar două exemple întâmplătoare dintr-o singură zi. În România, dincolo de ceea ce citim prin tabloide, o bună parte din preoţi (poate majoritară la sate) trăiesc în condiţii dificile. Pentru ei aceste gânduri.

1) Preoţii prin statutul lor se supun în adevăratul sens al cuvântului unor bărboşi deloc îngăduitori, episcopilor, care au o putere pe care niciun alt şef nu o deţine („taie şi spânzură, seceră de unde nu au semănat şi adună de unde nu au împrăştiat”). Deloc întâmplător episcopii, deşi prin etimologie ar însemna că sunt „supraveghetori”, de fapt ei sunt numiţi stăpâni şi li se cântă „întru mulţi ani, Stăpâne” de fiecare dată când intră în biserică, când tot poporul se fereşte, se închină şi le sărută mâinile şi odăjdiile. Din păcate, aud de cazuri de exercitare abuzivă a autorităţii când pe nedrept preoţii sunt inspectaţi, sancţionaţi, transferaţi, prigoniţi, şantajaţi şi unii, din păcate, caterisiţi.

2) Sunt preoţi ce poartă zilnic nu doar bani în buzunar ci dragoste în inimi pentru fiecare persoană cunoscută sau străină care le iese în cale.

3) Sunt preoţi care cu timp şi fără