Atât chirurgia Mohs clasică, cât şi cea modificată („slow Mohs“) reuşesc să asigure un diagnostic precis şi o rezolvare estetică, prezervând ţesutul sănătos şi prevenind recidivele. Indicaţiile şi tehnica operatorie sunt prezentate de dl dr. Sebastian Pop.

Chirurgia de tip Mohs clasică este o procedură prin care tumorile cutanate sunt îndepărtate printr-o incizie în unghi de 45 de grade, în formă de „farfurie“, iar prin prelucrarea imediată a piesei excizate la rece (–27°C) şi examinarea microscopică a acesteia, se poate stabili intraoperator dacă există sau nu o tumoră reziduală. În acest fel, este posibil controlul exhaustiv al marginilor tumorale şi metoda permite cel mai scăzut grad de recurenţă tumorală, oferind totodată posibilitatea de a prezerva cât se poate de mult din ţesutul peritumoral sănătos. Este unanim recunoscut că tehnica chirurgicală „Mohs“ este metoda de elecţie în excizia leziunilor tumorale foarte agresive. Metoda, dezvoltată de Frederic E. Mohs încă din timpul studenţiei la Facultatea de Medicină din Wisconsin, în 1953, a avut parte de un accept larg în lumea medicală, mai ales după ce Mohs a prezentat studii care demonstrau o rată de succes de 100% în tratamentul chirurgical al carcinoamelor bazocelulare ale pleoapelor, cu o rată de recidivă de 0%. În detaliu, tehnica chirurgicală propriu-zisă constă în excizia orizontală a tumorii, la cca 1–2 mm lateral de aceasta, ţinându-se bisturiul la un unghi de 45°. Piesa anatomopatologică este apoi marcată pentru a putea fi orientată, împărţită în patru (fig. 1), îngheţată şi feliată la criotom pentru a putea fi analizată microscopic. Coloraţia se face cu hematoxilină şi eozină (fig. 2). În cazul identificării unui rest tumoral într-unul sau mai multe din cele patru sferturi, se va continua excizia unei noi piese, în plan paralel, subiacent primului plan de excizie, până în mome