Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirurgia tumorilor cutanate: Mohs sau "slow Mohs"?

Publicat in Viata Medicala, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Atât chirurgia Mohs clasică, cât şi cea modificată („slow Mohs“) reuşesc să asigure un diagnostic precis şi o rezolvare estetică, prezervând ţesutul sănătos şi prevenind recidivele. Indicaţiile şi tehnica operatorie sunt prezentate de dl dr. Sebastian Pop.

Chirurgia de tip Mohs clasică este o procedură prin care tumorile cutanate sunt îndepărtate printr-o incizie în unghi de 45 de grade, în formă de „farfurie“, iar prin prelucrarea imediată a piesei excizate la rece (–27°C) şi examinarea microscopică a acesteia, se poate stabili intraoperator dacă există sau nu o tumoră reziduală. În acest fel, este posibil controlul exhaustiv al marginilor tumorale şi metoda permite cel mai scăzut grad de recurenţă tumorală, oferind totodată posibilitatea de a prezerva cât se poate de mult din ţesutul peritumoral sănătos. Este unanim recunoscut că tehnica chirurgicală „Mohs“ este metoda de elecţie în excizia leziunilor tumorale foarte agresive. Metoda, dezvoltată de Frederic E. Mohs încă din timpul studenţiei la Facultatea de Medicină din Wisconsin, în 1953, a avut parte de un accept larg în lumea medicală, mai ales după ce Mohs a prezentat studii care demonstrau o rată de succes de 100% în tratamentul chirurgical al carcinoamelor bazocelulare ale pleoapelor, cu o rată de recidivă de 0%. În detaliu, tehnica chirurgicală propriu-zisă constă în excizia orizontală a tumorii, la cca 1–2 mm lateral de aceasta, ţinându-se bisturiul la un unghi de 45°. Piesa anatomopatologică este apoi marcată pentru a putea fi orientată, împărţită în patru (fig. 1), îngheţată şi feliată la criotom pentru a putea fi analizată microscopic. Coloraţia se face cu hematoxilină şi eozină (fig. 2). În cazul identificării unui rest tumoral într-unul sau mai multe din cele patru sferturi, se va continua excizia unei noi piese, în plan paralel, subiacent primului plan de excizie, până în mome

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum o ora
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 21 minute
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

O femeie a venit cu un cuţit la Curtea de Apel Constanţa, pentru a ameninţa o grefieră/ Ea a fost oprită la timp de jandarmi

News.ro acum 2 ore
O femeie a venit, joi, înarmată cu un cuţit la Curtea de Apel Constanţa pentru a ameninţa o grefieră cu care avea un conflict. Jandarmii au reuşit să o oprească la timp pe femeie.

Percheziții în Lacu Roșu la sedii ale unor operatori economici și domiciliile unor persoane fizice

Informația Harghitei acum o ora
Au fost vizate firme și persoane care au construit un ponton debarcader pe malul Lacului Roșu, loc în care se desfășurau activități turistice fără autorizație Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita, sub

Ilfov: Femeie plasată sub control judiciar, după ce ar fi sustras peste 130.000 de lei din conturile a şase asociaţii de proprietari din Popeşti Leordeni / Ar fi falsificat aproape 90 de ordine de plată

News.ro acum o ora
O femeie a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că ar fi sustras peste 130.000 de lei din conturile a şase asociaţii de proprietari din Popeşti Leordeni. În perioada 2019 – 2022, femeia ar fi falsificat aproape 90 de or

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: Peste 3.500 de materiale care puneau în pericol integritatea alegerilor au fost eliminate prin paltforma „No-Fake”

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că au fost eliminate mii de postări cu conţinut înşelător de pe internet, privitor la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie, şi cele care ar putea să aducă atingere cap

Operatorii economici care refuză să returneze garanţia ambalajelor, sancţionaţi cu până la 50.000 lei

Adevarul acum o ora
Operatorii economici care refuză să returneze garanţia pentru ambalaje pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 50.000 de lei, astfel încât să fie descurajat un astfel de comportament în viitor, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilo

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 47 minute
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 7 ore
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Temperaturi tropicale în România în acest weekend. Unde vor fi 30 de grade Celsius

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunţat zonele unde vor fi peste 30 de grade, în weekend.

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

20°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/25°
Timisoara
acum

25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/24°