Avocații lui Victor V. Mocanu, „clona” președintelui Consiliului Județean Buzău, au formulat recurs la hotărârea Tribunalului Buzău, de sâmbătă, prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile din iunie. Procesul se judecă astăzi, la Curtea de Apel Ploiești, judecătorii prahoveni având ultimul cuvânt în ceea ce privește candidature tânărului de 24 de ani, din Bacău.
Victor V. Mocanu, tânărul de 24 de ani din judeţul Bacău care s-a înscris, pe 1 mai, în cursa electorală pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău, nu are dreptul să mai candideze. Aceasta este hotărârea luată de Tribunalul Buzău, sâmbătă, în urma judecării contestației depusă de Victor C. Mocanu, președintele Consiliului Județean, candidat pentru un al treilea mandat.
Avocatul preşedintelui Consiliului Județean a susţinut în pledoaria sa că Victor V. Mocanu, ”clona”, şi-a depus candidatura cu rea credinţă pentru a induce în eroare electoratul. Mai mult decât atât , avocatul a afirmat că există dovezi că semnăturile strânse de operatorii tânărului Mocanu sunt în mare parte false. Contestatarii ”clonei” au fost ajutaţi şi de o anchetă a poliţiei, solicitată chiar de instanţă, care a scos la iveală, printre altele, că doi dintre agenţii care au adunat semnături nu există. ”În spatele acestui copil se află cineva iar acel cineva a avut acces la listele electorale mai vechi și pe baza acestora a fabricat listele de susținere. Deci tot ce e de la Nehoiu, este fals. Mai departe, apare o persoană care a strâns peste 3.000 de semnături, domnul Seti Roberto. Persoana respectivă nu există”, a declarat în fața instanței, Corin Dănescu, avocatul preşedintelui CJ, Victor C. Mocanu.
De cealaltă parte, avocatul tizului preşedintelui Mocanu a invocat dreptul constituţional al acestuia de a candida şi de a fi ales. Și-a justificat, uneori cu argumente hilare, fiecare acuză a adversarilor săi.