Ministerul Afacerilor Externe a primit confirmarea oficială că cei doi marinari români care se aflau sechestraţi pe nava britanică Asian Glory din luna ianuarie, au fost eliberaţi vineri seara, împreună cu întregul echipaj. Proprietarii navei britanice au confirmat ca întreg echipajul se afla în siguranţă, în stare de sănătate bună, precizează MAE într-un comunicat citat de Agerpres.
Familiile celor doi marinari au fost informate despre deznodământul fericit atât de către MAE cât şi de către firma în proprietatea căreia se află nava. Conform procedurilor standard, eliberarea navei Asian Glory a fost posibilă în urma negocierilor purtate de către compania proprietară a navei şi a eforturilor autorităţilor abilitate.
MAE prin intermediul Ambasadei României la Londra a monitorizat zilnic cazul şi a menţinut un contact permanent cu toate părţile implicate în negocieri. Menţinerea integrităţii fizice şi siguranţei cetăţenilor români sechestraţi şi găsirea mijloacelor necesare rezolvării în bune condiţii a situaţiei de criză au fost principalele preocupări ale MAE.
Ministerul Afacerilor Externe mulţumeşte presei din România care a respectat recomandările sale privind limitarea mediatizării cazului, acestea dovedindu-se încă odată benefice. Nava britanică Asian Glory a fost deturnată şi sechestrată de piraţii somalezi la începutul anului.
Ministerul Afacerilor Externe a primit confirmarea oficială că cei doi marinari români care se aflau sechestraţi pe nava britanică Asian Glory din luna ianuarie, au fost eliberaţi vineri seara, împreună cu întregul echipaj. Proprietarii navei britanice au confirmat ca întreg echipajul se afla în siguranţă, în stare de sănătate bună, precizează MAE într-un comunicat citat de Agerpres.
Familiile celor doi marinari au fost informate despre deznodământul fericit atât de către MAE cât şi de către firma în proprieta