Un baietel de sase ani din Colorado, SUA, a tinut cu sufletul la gura zeci de mii de americani care au urmarit la televizor cum acesta traversa zeci de kilometri in nacela unui balon cu heliu.
De fapt, asa stia intreaga familie din cauza ca fratele micutului Falcon Heene a declarat ca l-a vazut pe pusti urcand in nacela inainte ca aceasta sa se desprinda de sol, informeaza CNN.
Balonul cu heliu fusese construit de Richard Heene, tatal celor doi copii, pentru a urmari starea vremii.
Doua ore a zburat balonul lipsit de control, la o altitudine de peste 2.000 de metri, aterizand la circa 64 de kilometri de casa familiei Heene, in apropiere de Denver.
Stupoare, insa! Copilul nu se afla in nacela iar autoritatile au intrat in panica, temandu-se ca acesta ar fi cazut pe parcursul calatoriei.
Totul s-a incheiat cu bine insa, dupa cateva ore de panica si disperare, cand micutul Falcon a fost descoperit in ...mansarda casei sale, unde se juca linistit.

Totul