Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV S-au dus să-şi plătească impozitele şi au plecat cu mâinile rupte

Publicat in Adevarul, duminică 19 decembrie 2010 ·

Surse din cadrul Direcţiei Fiscale a Primăriei Timişoara au mărturisit pentru „Adevărul de Seară” că, într-o singură zi, trei timişoreni care au fost să-şi plătească impozitele, au alunecat pe gresia din instituţie şi s-au ales cu fracturi la mâini. Şeful Direcţiei Fiscale susţine că doar o persoană şi-a rupt mâna.

Ninsorile căzute în Timişoara au făcut ca Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean să fie luată cu asalt după ce timişorenii au alunecat pe gheaţă şi au căzut. „A fost o creştere exponenţială de cazuri. S-a dublat numărul acestora din punctul de vedere al ortopediei, al cazurilor de lovire prin cădere. Doar marţi am avut 13 internări, ceea ce este imens. Nu am găsit hipotermii severe”, a spus Vasile Gavrilă, medic primar în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean din Timişoara.

Patinoar la impozite

Ziua de joi a fost una cu ghinion pentru timişorenii care s-au dus să-şi achite taxele şi impozitele la Direcţia Fiscală. Mutată recent în sediu, Direcţia Fiscală le oferă facilităţi contribuabililor, dar gresia nouă este un real pericol pentru timişorenii neatenţi. Surse din instituţie au mărturisit că într-o singură zi, trei persoane au căzut şi s-au ales cu fracture la mâini. „A fost nebunie. Treo persoane şi-au rupt mâna într-o singură zi. Unul din cazuri a fost foarte grav pentru că a fost fractură deschisă. A fost nevoie de intervenţia SMURD”, a mărturisit un angajat al Primăriei Timişoara.

„Unu la mie nu e mult”

Aceeaşi sursă a mai precizat că, după ce timişorenii au căzut pe „patinoarul” din Direcţia Fiscală, s-au luat măsuri şi s-au pus covoare. Şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo susţine că doar o persoană a suferit fracturi din cauza neatenţiei. „Noi am luat măsuri şi înainte să se întâmple asta, dar nu se şterg pe picioare şi nu sunt atenţi. Şi acasă pici dacă nu eşti atent.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 58 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 18 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°