În India, un incendiu violent produs la bordul unui autobuz, provocat de explozia rezervorului, a ucis 44 de persoane, inclusiv copii, relatează France Presse, citând poliţia locală.
Incendiul a izbucnit după ce autobuzul a lovit parapetul despărţitor al unei autostrăzi dintre Bangalore şi Hyderabad în zorii zilei, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Cinci dintre cei 49 de pasageri, printre care şi şoferul şi omul de serviciu al autobuzului, au reuşit să spargă geamuri şi să se salveze, a adăugat el, potrivit Agerpres.
“Şoferul şi omul de serviciu au încercat să fugă, dar poliţia i-a capturat, iar aceştia sunt în prezent interogaţi”, a afirmat responsabilul, precizând că ceilalţi trei supravieţuitori au fost transportaţi la spital.