Soţia lui Dinu Patriciu a cerut separaţia judiciară a bunurilor deţinute în comun, acuzându-l că, pe fondul unor relaţii extraconjugale şi al unei stări de sănătate precare, a înstrăinat bunuri comune şi a garantat obligaţiii asumate scriptic în favoarea celei cu care are o relaţie extraconjugală, potrivit Mediafax.
Dana Patriciu a argumentat că este căsătorită cu Dinu Patriciu din 1994, iar în timpul celor 18 ani de căsnicie au dobândit împreună bunuri imobile şi mobile, inclusiv tablouri, bijuterii, acţiuni/părţi sociale la diverse societăţi din România, Elveţia, Anglia, Luxemburg, Olanda, Germania, Franţa, Georgia, Cipru. Ea a indicat o cotă de contribuţie de 50% la dobândirea acestor bunuri.
Ea susţine că Dinu Patriciu a dispus de bunuri comune reprezentând piese de moblier şi de decor şi că mai multe obiecte de uz personal şi cadouri au dispărut din reşedinţa situată la Siliştea Snagovului. Ea afirmă că, prin acţiunile soţului său, patrimoniul comun a fost mult diminuat, iar stabilitatea economică a familiei este pusă în pericol în mod real.
Dana Patriciu îşi motivează gestul, precizând că, în pofida încercărilor repetate de a-şi determina soţul să înceteze cu acest comportament, nu au reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă, ceea ce face necesară intervenţia instanţei de judecată.
Prin urmare, ea cere separaţia judiciară a bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei, modificarea regimului matrimonial din regimul comunităţii legale în regimul separaţiei de bunuri, precum şi lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul bunurilor comune obţinute în timpul căsătoriei.
Agenţia de presă MEDIAFAX relata, la începutul lunii octombrie, cã omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală, cu o valoare de achiziţie de peste 2 milioane de euro, către firme pe care le controlează, înregistrate în Elveţia sau