În felul lui rebel şi uneori teribilist, Cornel Dinu şi-a dat de mai multe ori viaţa pentru Dinamo
Se vor găsi destui maliţioşi care să zîmbească pe sub mustaţă. I-a murit cîinele şi acum e depresiv. Se alintă, ce mare lucru să pierzi un animal de companie pe care l-ai crescut de cînd avea dinţi de lapte? N-aţi vrea să aflaţi, aşa că hai să aprofundăm intenţia lui Dinu de a pleca de la Dinamo. Fiindcă moartea ciobănescului german Nero se suprapune apusului unei generaţii de fotbalişti care au făcut din Dinamo şi altceva decît echipa Securităţii&Miliţiei. Dumitrache, Sandu Gabriel, Nelu Stănescu, Custov. Aici ne intersectăm cu părerile comode despre eternitate, lume şi viaţă ale lui Cristi Borcea sau Mitică Dragomir. Dinu să părăsească Groapa? Tocmai el, un monument dinamovist?
Ei bine, da! A plecat Bill Gates de la Microsoft, s-au scufundat continente, se schimbă clima şi polii magnetici, nu-i exclus ca în viitor drumurile lui Cornel Dinu să ocolească Ştefan cel Mare. Trădare? Nu. Plictiseală? Posibil. Probabil resemnare. Sigur suferinţă. Senzaţia dureroasă că tinereţea se îndepărtează ca o planetă scoasă din orbită de un meteorit. Dinu împlineşte 60 de ani în august. Şi se simte obosit. I-au murit prieteni şi coechipieri. La club s-au schimbat liniile. Cei care conduc sînt “cîini” din top 300. Echipa nu merge, el parcă nu mai are puterea să o ia de la capăt. Bănuim că s-a săturat şi să joace rolul neînţelesului, al intelectualului din fotbal întreţinut de comercianţii de butelii şi rigips.
Din cei 60 de ani, Dinu a petrecut vreo 40 la Dinamo. Formulare incorectă. I-a trăit sună mai aproape de adevăr. Dinu a rămas acolo şi cînd în acte lucra altundeva, iar asta fără “injecţia letală” patentată de Cristi Borcea. Cei care l-au prins jucînd ştiu de ce Procurorul rămîne simbolul definitiv al lui Dinamo. Peste nefericirea supremă a lui Cătălin Hîldan.
