Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iniţiativă: Daruri, de la copii pentru copii

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 · ·

60 de elevi de la Şcoala Mihai Viteazul şi Şcoala Specială Târgovişte au primit cadouri de Crăciun.Proiectul a fost demarat de Fundaţia ADRA şi îmbrăţişat cu entuziasm de şcolarii de la “Mihai Viteazul”, care şi-au rupt din banii de buzunar pentru a îndulci sărbătorile colegilor nevoiaşi.

100 de elevi ai Şcolii „Mihai Viteazul” din Târgovişte s-au implicat în proiectul umanitar „Copii ajută copii”, iniţiat de Fundaţia ADRA, şi au reuşit să îndulcească sărbătorile pentru 50 de colegi de-ai lor, care se confruntă cu grave probleme materiale, dar şi pentru 10 elevi ai Şcolii Speciale din Târgovişte.

„Copiii au fost încurajaţi să facă economii din bănuţii pe care-i dădeau de obicei pe dulciuri şi jucării. Am vrut să-i învăţăm că dăruind vor dobândi fericire”, spune Tiberius Georgescu – reprezentant ADRA. Proiectul, s-a dovedit acum, la final de semestru, a avut efectul scontat, concretizându-se într-o adevărată lecţie de viaţă.

Acţiunea a umplut de bucurie sufletele copiilor care au primit cadouri, dar şi pe ale celor care au dăruit. „Mi-am dat seama că te simţi foarte bine atunci când reuşeşti să-l faci fericit pe cel de lângă tine. A fost un sentiment pe care nu l-am mai trăit până acum, care m-a determinat să mă implic de aici înainte în cât mai multe activităţi de caritate”, mărturiseşte Corina, elevă în clasa a VIII-a.

Decoraţiunile de Crăciun au ajuns în toată Europa

Pentru elevii de la „Mihai Viteazul”, zilele acestea înseamnă şi finalitatea unui alt proiect drag lor – „European Christmas Tree Decoration Exchange”. Pe parcursul întregului semestru întâi, şcolarii de la clasele I-IV au meşterit, în timpul orelor de abilităţi practice, decoraţiuni pentru bradul de Crăciun pe care le-au trimis către 36 de unităţi de învăţământ din întreaga Europă.

Elevii de la clasele V-VIII au lucrat în acest timp la o carte ele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 14 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum 54 minute
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°