După ce a semnat două proiecte dezvoltare a unor parcuri idustriale din Cluj, vicepremierul Liviu Dragnea a discutat cu jurnaliştii pe tem regionalizării. El consideră că regionalizarea trebuie făcută treptat şi nu pe criterii politice.
Prezent la Cluj, Liviu Dragnea declarat că în septembrie-octombrie se va reuşi modificarea Constituţiei, iar după aceasta va fi prezentat în Guvern proiectul de regionalizare.
Dragnea spune că până la sfârşitul anului vom avea o primă structură a regionalizării. La proiectul de regionalizare lucrează „pro bono“ universitari şi academicieni din toată ţara, inclusiv sociologul clujean Vasile Dâncu. „Cu cât se va vorbi mai puţin la TV despre regionalizare, poate sunt şanse să convingem oamenii că regionalizarea este o soluţie potrivită“, a mai spus Dragnea.
Vicepremierul a subliniat că în urma procesului de regionalizare nu se vor desfiinţa nici comune, nici judeţe, aşa cum se vorbeşte, fiindcă, spune el, „judeţul dă omului acel sentiment de apartenenţă la o comunitate, care este foarte important“.
Dragnea a mai spus că nu există niciun diferend, în interiorul USL, între PSD şi PNL în ceea ce priveşte regionalizarea. „Nu ştiu să existe vreun diferend pe această temă. Eu tot aud pe la TV că este un diferend“, a explicat Liviu Dragnea.