Veniturile n-au cum să crească numai pentru că⦠mai avem inflaţie. Fiindcă preţurile şi veniturile sunt efecte. Preţurile arată valoarea pe care pieţele o recunosc rezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii.
Aderarea e un obiectiv deja bifat. Marea noastră problemă acum este integrarea optimă in Uniunea Europeană şi in economia globală. De aici incolo, criteriile cantitative au şi vor avea tot mai puţină importanţă. Esenţială este şi va fi performanţa.
In fond ce vrem? O bunăstare decentă, desigur, de care să se bucure o parte considerabilă a populaţiei. Dacă o vom avea⦠vom avea şi coeziune socială. Altfel nu vom reuşi să ne potrivim ceasurile cu mersul planetei. Şi mai departe nu vom reuşi să asigurăm, la noi acasă, o bună funcţionare a societăţii.
Cum să asaltăm reduta competitivităţii? Iată intrebarea. Dacă vrem intr-adevăr să fim competitivi, e timpul să nu mai confundăm efectele cu cauzele. Căci le confundăm adeseori. Bunăoară, la nivelul societăţii a inceput o dezbatere legată de creşterea căştigurilor. Dar veniturile n-au cum să crească numai pentru că⦠mai avem inflaţie. Fiindcă preţurile şi veniturile sunt efecte. Veniturile indică pănă la ce cote se poate urca plata muncii. In acelaşi timp, preţurile arată valoarea pe care pieţele o recunosc rezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii.
E impotriva logicii economice să facem din dinamica preţurilor o cauză pentru sporuri de venituri. Cauza poate fi numai munca recunoscută de piaţă. Ori de căte ori salariile au crescut fără a fi insoţite de mai multă eficienţă, companiile nu au putut obţine profit decăt prin explozia preţurilor. Prin inflaţie.
Mai departe, in ecuaţie intră cifrele de afaceri. Dacă ele sunt mici, salariile n-au cum să fie mari. Din compensări, din indexări, din angajarea de comenzi de stat pe
