Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârciu n-are voie să-şi vadă copilul

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 iunie 2012 ·

În timp ce cariera îi merge din plin, Liviu Vârciu realizează cât de mult îi lipseşte fetiţa.

Anul acesta, artistul nu a văzut- o pe micuţă. Deşi iniţial spusese că vinovată este munca pe care o depune pentru noua emisiune ce urmează s-o prezinte la Kanal D, Livu a recunoscut, pentru EVZ, că nu şi-a mai văzut copilul în vârstă de 10 ani, deoarece Ami, mama ei, nu-i permite.

"Am fost cel mai prost tată din lume. Acum, când vreau să fiu lângă fiica mea, nu mai am cum. Mama Carminei nu îmi mai dă voie sa vorbesc cu ea. Într-un fel o înţeleg, o perioadă am fost groaznic ca tată, când am aflat că am copil m-am speriat un pic, după care am fost lângă fată, dar de prea puţine ori. Apoi, când mi-am dat seama că sunt un prost şi că mi-e dor atât de tare de fetiţa mea cum nu mi-a fost de nimeni în toată viaţa mea, nu am mai avut voie să o văd. Dar sper că, la un moment dat, toate lucrurile se vor îndrepta şi voi recupera toţi anii pe care i-am pierdut pentru că nu am fost lângă copilul meu".

De mâine, la Kanal D debutează "Roata norocului". Deşi televiziunile se feresc să lanseze vara producţii mari, mâine, de la ora 20.00, Liviu Vârciu, prezentatorul emisiunii, şi asistenta sa, Ana- Maria Barnoschi, îi răsplăteasc pe cei mai isteţi şi norocoşi dintre concurenţi cu premii atractive.

Regulamentul este simplu. Trei concurenţi vor dezlega puzzle-uri de cuvinte pentru a câştiga bani, electronice, elecrocasnice şi gadgeturi de ultimă generaţie, carburant în cantităţi impresionante şi chiar maşini.

O vedetă li se va alătura la fiecare ediţie. Imnul de la "Roata norocul" este hit-ul trupei Voltaj, "Dă vina pe...".

Liviu se pregăteşte şi de turneu cu trupa L.A.: "Semnalele sunt foarte bune, pe Youtube avem o mulţime de vizualizări la doar două zile după apariţia la Premiile Muzicale Româneşti de la Craiova. Am vorbit cu Lucian Mitrea, fostul nostru impres

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 14 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 51 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 37 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°