Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balerina Alina Cojocaru: În lumea baletului este mult mai uşor de acceptat şi simţit cine eşti

Publicat in Gandul, vineri 6 decembrie 2013 ·

Alina Cojocaru, care va dansa sâmbătă la Opera Naţională Bucureşti în baletul "La Sylphide", pus în scenă de coregraful Johan Kobborg, a declarat că spectacolul clasic "te face tot timpul să vrei mai mult de la tine, să progresezi", iar în lumea baletului este "mult mai uşor de acceptat cine eşti".

Sâmbătă, de la ora 19.00, coregraful Johan Kobborg prezintă la Opera Naţională Bucureşti baletul "La Sylphide", avându-i ca invitaţi în rolurile principale pe celebra prim-solistă Alina Cojocaru, desemnată Balerina deceniului (Moscova, 2010), şi pe prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae, câştigător al premiului Dancing Times la categoria "cel mai bun dansator", la National Dance Awards (Marea Britanie, 2011).

Balerina Alina Cojocaru a vorbit, vineri, la o conferinţă de presă, despre decizia de a părăsi, împreună cu Johan Kobborg, logodnicul său, Baletul Regal din Londra şi despre ce înseamnă pentru ea să facă parte din English National Ballet, compania la care a ales să meargă ulterior.

Alina Cojocaru a declarat că una dintre dorinţele ei este ca românii să fie văzuţi mai bine în lume. "Într-un fel, simt un fel de responsabilitate să ajut, sunt româncă şi tot ceea ce fac tot timpul o să fie legat de România", a spus Alina.

Alina a vorbit şi despre decizia de a părăsi Baletul Regal din Londra la finalul sezonului 2012-2013.

"Nu a fost necesar să schimb companiile, a fost necesar să plec de la Royal Ballet. După o perioadă de 13 ani în care eşti într-un anumit teatru, creşti, creşti, creşti şi dacă, la un moment dat, ajungi într-o situaţie în care tu vrei să creşti, dar locul unde eşti nu necesar vrea să schimbe... Ca artist, am ajuns la o nevoie de mai mult, am vrut mai mult, am ştiut că pot să descopăr mai multe lucruri în carieră şi, din păcate, fiind o carieră mai scurtă în forma artei baletului, a fost momentul potrivit

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°