Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Dinu Gheorghe: "Mihai Roman va fi apt pentru partida cu Dinamo"

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

În prologul etapei a IX-a a Ligii I la fotbal, preşedintele echipei FC Braşov, Dinu Gheorghe, a prefaţat la Digi Sport întâlnirea de la ora 16.00, când "stegarii" vor întâlni, la Galaţi, pe Oţelul. După două partide în care au obţinut un singur punct din duelurile cu CFR Cluj şi Steaua, FC Braşov are o misiune extrem de grea în deplasarea de la Galaţi. Oţelul nu a câştigat în acest sezon niciun meci pe propriul teren, fiind învinşi de Gaz Metan, Urziceni şi Steaua. Tocmai acest aspect îl îngrijorează pe preşedintele braşovenilor.

" Avem meci greu în compania unei echipe care a pus probleme pe propriul teren în ultimii ani fiecărui adversar. Chiar dacă nu au avut o evoluţie bună acasă în acest debut de stagiune, sunt convins că Dorinel Munteanu şi-a motivat jucătorii şi vor face tot posibilul să obţină primul succes. Vor da totul pe teren şi de aceea cred că vom avea viaţă grea. Însă, Braşovul merge la victorie în fiecare etapă şi vom ataca din start fiindcă avem mare nevoie de cele trei puncte. Sper să fim mai atenţi la finalizare şi să o băgăm în aţe ", a precizat Dinu Gheorghe la Fanatik Show.

Cât despre starea de sănătate a lui Mihai Roman, cel care stă pe tuşă de aproape două luni, "Vamă" a completat: " El va reintra în programul normal de pregătire al echipei la începutul săptămânii viitoare. Se va antrena la capacitate maximă, iar în cazul în care nu va resimţi nicio durere, atunci va reveni pe teren în duelul de peste două săptămâni, atunci când vom întâlni acasă pe Dinamo ".

Până în acest moment în tribunele stadionului din Galaţi sunt circa 500 de spectatori.

Echipele de start:

Oţelul: Kolev - Râpă, Costin, Jelev, Ilie - Neagu, Giurgiu - Viglianti, Paraschiv, Sălăgeanu - Axente

Antrenor: Dorinel Munteanu

FC Braşov: Coman - Rui Duarte, Abrudan, Nuno

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 39 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 18 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 21 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°