Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi dintre cei trei fraţi intoxicaţi cu monoxid de carbon, internaţi în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 28 ianuarie 2013 ·

Doi dintre cei trei fraţi intoxicaţi cu monoxid de carbon de la o sobă defectă, acum zece zile, în satul Dănila, comuna Dărmăneşti, au fost internaţi în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Suceava. Minorii, un băiat în vârstă de 15 ani şi o fată în vârstă de 17 ani, au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi aduşi în centrul de primire minori direct de la Spitalul Judeţean Suceava, unde au fost internaţi pentru investigaţii. Măsura este provizorie, până când bunica minorilor, în casa căreia s-a produs nenorocirea, va reface soba şi va avea condiţii normale de trai pentru nepoţi.

Directorul executiv al Protecţiei Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a declarat că reprezentanţi ai instituţiei pe care o conduce s-au deplasat la casa în care s-au intoxicat minorii, au făcut o anchetă socială şi au constatat că cei trei fraţi, în vârstă de 15, 17 şi 18 ani, care se aflau în camera unde s-a petrecut incidentul nefericit, dar şi sora lor, în vârstă de 14 ani, care locuia într-o altă cameră, au fost lăsaţi de trei ani în grija bunicii paterne, mama fiind plecată în străinătate, iar tatăl copiilor având alt domiciliu, în acelaşi sat.

Bunica nu vrea să-şi dea nepoţii la stat

„Bunica a declarat că din cauza autoaprinderii peretelui de lângă sobă, pe timpul nopţii, în locuinţă s-au emanat gaze care au dus la intoxicarea cu monoxid de carbon a doi copii, băiatul în vârstă de 15 ani şi fata în vârstă de 17 ani, dar şi a surorii lor mai mari, în vârstă de 18 ani. Bătrâna şi-a luat angajamentul că va renova peretele, va schimba soba, după care doreşte să se ocupe în continuare de creşterea, educarea, îngrijirea şi supravegherea minorilor”, a explicat Margareta Isăilă.

Bătrâna nu acceptă sub nici o formă ca nepoţii ei să fie crescuţi de stat. Şi-a dat acordul ca doi dintre nepoţi să

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 54 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 23 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 38 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 19 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 43 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°