Timp de două luni, Petre Vârzov, de 27 de ani şi Cezar Voin Caius, de 22 de ani, au dat mai multe spargeri pe raza judeţului Caraş-Severin. Ca într-un scenariu de film, cei doi furau maşini la întâmplare, dădeau spargeri cu ele, după care le incendiau.
Copie fidelă a mafioţilor din filmele cu italieni, doi tineri din Reşiţa au crezut că sunt mai preus de lege şi au acţionat ca atare, timp de două luni, până când poliţiştii au reuşit să pună mâna pe unul dintre ei, în apropiere de comuna Păltiniş. Observând poliţiştii, cei doi au fugit pe câmp, iar oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment şi alte cinci spre cei doi fugari care însă au reuşit să scape.
La câteva ore Petru Vârzov, cunoscut cu antecedente penale a fost reţinut de poliţişti şi condus la sediul poliţiei unde şi-a recunoscut toate faptele. “Am sustras bunuri şi maşini, iar aceste operaţiuni au început în urmă cu vreo două luni. Am furat trei maşini, pe care le-am folosit pentru a sustrage alte bunuri din magazine. Am mai furat piese de maşini, pe care le-am vândut şi alimente pentru consum propriu. E prea târziu să îmi pară rău de ceea ce am făcut”, a spus Petre Vârzov, infractor recidivist, de 27 de ani.
“Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tentativă la furt calificat, Petre Varzoi fiind reţinut pentru 24 de ore si prezentat instantei cu propunerea de arestare preventiva”, a spus Ancuta Carbunaru, purtatorul de cuvant al IPJ Caras-Severin.
Pentru identificarea tânărului de 22 ani, poliţiştii continuă cercetările şi au indicii cu privire la depistarea acestuia în cel mai scurt timp.
Cum acţionau cei doi infractori
Timp de două luni, lista infracţiunilor pe care cei doi hoti le-au comis pare destul de lunga. Furau masini, pe cale apoi le foloseau sa dea alte spargeri la diverse societ