Numărul insuficient al parcărilor de la şosea în centru îşi spune cuvântul: două autoturisme parcate oblic la intrarea pe strada Iuliu Maniu au împiedicat accesul maşinii de pompieri la o intervenţie de urgenţă, pentru o persoană blocată în casă. Pompierii au fost nevoiţi să se deplasaze la faţa locului pe jos.
Intervenţie obstrucţionată a pompierilor pe strada Iuliu Maniu: reprezentanşii ISU Clujau fost sesizaţi că o persoană este blocatăîn casă. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială.
"Accesul maşinii a fost bloat de două autoturisme parcate în "V". Colegii noştri s-au deplasat per pedes. Nu a fost o intervenţie care să pună probleme; a fost vorba de o persoană blocată în casă, era doar o problemă la zarul uşii. Şoferul ne-a relatat că se deplasa regulamentar, s-a încadrat pe banda a doua, în Piaţa Unirii, pentru a putea face o buclă atunci când ia curba, pentru a nu atinge vreun autoturism, având în vedere mărimea maşini, însă când să intre pe Iuliu Maniu surpriză", a relatat reprezentantul ISU Cluj.
Accesul pompierilor a fost blocat de o maşină mică, respectiv de o dubiţă.
Conform ISU sesizarea a fost făcută pentru o persoană blocată în casă astfel că pompierii s-au deplasat cu o autospecială, dotată cu echipament de salvare de la înălţime, descarcerare, de incediu, respectiv şi cu echipament de intervenţii în caz de probleme de electricitate.
De precizat că autospeciala s-a deplasat cu semnalele acustice şi luminoase aprinse. Cu toate acestea nici unul din cei doi şoferi nu a sosit la faţa locului.