Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAPITAL SPECIAL: Român rătăcit în Detroitul rusesc (I)

Publicat in Capital, joi 30 octombrie 2008 ·

REPORTAJ Adevarata faţă a Rusiei postsovietice nu se vede nici la Moscova şi nici la Sankt Petersburg. Pentru majoritatea ruşilor, cele două mari oraşe reprezintă Occidentul, iar viaţa lor nu seamănă deloc cu cea din metropole. Detroitul rusesc face parte dintr-o altă lume, cea a Rusiei reale. Pentru a ajunge din Europa la Togliatti, un oraş al regiunii Samara situat la exact 1.000 de kilometri sud-est de Moscova, ai destul de puţine soluţii. Ori mergi vreo trei-patru zile cu maş

REPORTAJ Adevarata faţă a Rusiei postsovietice nu se vede nici la Moscova şi nici la Sankt Petersburg. Pentru majoritatea ruşilor, cele două mari oraşe reprezintă Occidentul, iar viaţa lor nu seamănă deloc cu cea din metropole. Detroitul rusesc face parte dintr-o altă lume, cea a Rusiei reale.

Pentru a ajunge din Europa la Togliatti, un oraş al regiunii Samara situat la exact 1.000 de kilometri sud-est de Moscova, ai destul de puţine soluţii. Ori mergi vreo trei-patru zile cu maşina şi rişti să te pierzi în imensitatea teritoriilor de la est de Don, ori alegi avionul, mai scump, dar mai rapid. Înainte chiar de a stabili o rută trebuie însă să te asiguri că diriguitorii marelui stat de la răsărit sunt de acord să te primească, iar asta nu e deloc uşor. Pentru o viză de o lună trebuie să plăteşti între 65 şi 240 de dolari, în funcţie de grabă şi de scop, însă în primul rând trebuie să te asiguri că ai o invitaţie de la compania pe care o vei vizita sau confirmare de la hotelul unde ai rezervare. Mai e nevoie şi de o asigurare medicală pe întreaga perioadă a vizitei.

Bineînţeles că până şi zborul cu avionul îţi oferă surprizele sale. Mai întâi, singurele legaturi directe dintre Samara şi restul lumii se pot face numai prin Frankfurt, Praga, Tel Aviv, Moscova sau Sankt Petersburg. Lufthansa zboară la Samara numai pentru că, foarte aproape, se află aşanumita „Volga German Re

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

Peste 1,3 tone de peşte şi preparate din peşte, retrase de la vânzare de comisarii ANPC

Mediafax acum 7 ore
În perioada 22–26 aprilie, comisarii ANPC din întreaga ţară au verificat 332 operatori economici care vindeau peşte, preparate din peşte preambalate şi conserve din peşte. Au fost constatate abateri la 278 dintre aceştia. Au fost verificate circa 30

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 2 ore
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°