Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La doar 17 ani a împărţit vestiarul cu Totti şi a devenit profesionist de frică: "Gândul întoarcerii în ţară m-a ambiţionat!" Interviu cu urmaşul lui Mutu în Italia

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Adrian Stoian, acum la Chievo, spune că ar fi privit revenirea în România ca pe un eşec personal şi că şi-a dorit dintotdeauna să fie independent

Adrian, eşti de trei ani în Italia, ai apucat sezonul acesta să debutezi în Serie A, poţi să îmi spui cum a decurs procesul tău de adaptare la tot ceea ce însemna fotbalul italian?

Aveam 17 ani, dacă nu mă înşel, când am venit în Italia şi tocmai faptul că am ajuns de tânăr m-a ajutat foarte mult. Am asimilat mai repede.

Chiar, care era situaţia ta în momentul venirii la AS Roma?

M-am antrenat şase luni cu Primavera, apoi am fost luat la echipa mare. Timp de un an şi jumătate, cât antrenor a fost Luciano Spalletti, mă antrenam cu ei şi jucam la Primavera.

Cum era pentru tine, un puşti, să stai în acelaşi vestiar cu toate vedetele Romei şi să trăieşti într-un oraş precum e capitala Italiei?

De trăit... nu ştiu ce să spun, pentru că mai mereu eram în cantonament cu echipa. Doar în weekend ieşeam prin oraş cu Sebastian Mladen şi cu Pena. Şi să ştii un lucru, chiar dacă la Roma erau numai super-jucători, ei mă făceau să mă simt ca şi cum aş fi unul dintre ei. Nu mă lăsau în afara grupului... şi asta nu doar cu mine, aşa se purtau cu toţi copiii.

Practic, viaţa ta de la Verona e total opusă celei de la Roma…

Nu chiar. Eram copil şi, ţi-am mai zis, eram mai tot timpul în cantonament. Ţin minte că trebuia să faci o cerere pentru a ieşi din baza de pregătire şi asta se întâmpla, de regulă, duminica. Uneori era aprobată, alteori nu... na, mai scăpam o înjurătură, dar acum realizez atenţia pe care o acordau ei jucătorilor tineri.

Cum ai ajuns să joci pentru AS Roma?

Din ce-am înţeles, impresarul meu Pietro Chiodi avea un acord cu Gică Popescu şi toţi jucătorii mai talentaţi de la Şcoala de Fotbal erau duşi în probe pe la diferi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°