Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Topul destinaţiilor din vara asta

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Lupta pentru podium se dă între Turcia, Grecia şi Bulgaria. Chiar dacă bugetul de vacanţă a scăzut cu mai bine de 20%, românii nu renunţă la concediul în străinătate, dar aleg ţările apropiate.

„Anul acesta alegem Turcia pentru că nu am mers niciodată acolo şi ne bazăm pe recomandările cunoscuţilor. Ne-au convins că serviciile sunt ireproşabile, iar raportul calitate - preţ este respectat. Încercăm acolo, chiar dacă este ceva mai scump faţă de Grecia, locul unde ne-am petrecut o săptămână din concediul de vara trecută", îşi dezvăluie planurile de vacanţă bucureşteanul Cristian N.

Mai citiţi şi:

Trei zile de concediu pe malul lacului Văliug costă cât şapte în Grecia

Pe de altă parte, Raluca P. spune că ea preferă să plece pentru câteva zile în Bulgaria, „pentru că e aproape şi ieftin". „Turcia şi Bulgaria sunt alese pentru facilităţile foarte bune, mai ales sistemul all-inclusive, raportate la un preţ corect. Distanţa, uşor de parcurs, mai ales cu autoturismele personale, ar fi un alt avantaj.

Grecia este aleasă pentru tarifele mici la cazare", afirmă Ana-Maria Moanţă, director de marketing al Marshal Turism. Ea spune însă că în alegerea destinaţiei de vacanţă este important fiecare element: clientul este fie înclinat către aventură, fie orientat către relaxare sau dornic să cunoască locuri cu semnificaţie culturală şi istorică.

Corina Tudosescu, reprezentantul agenţiei de turism Romadria Confort, este de părere că cele trei destinaţii rămân în top de la an la an datorită facilităţilor geo-climatice ale zonei - litoral, număr de zile însorite, accesibilitate auto sau aeriană, dar şi graţie atracţiilor turistice din vecinătate.

Turcia, buget mai mare

Agenţiile de turism raportează anul acesta o scădere de circa 20% faţă de anul trecut în ceea ce priveşte bugetul alocat vacanţelor în străinătate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 54 minute
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 10 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°