Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai mulţi sibieni vor „Casa Verde“

Publicat in Adevarul, vineri 27 august 2010 ·

Sistemele de încălzire cu panouri solare sunt tot mai căutate de sibieni. Doar proprietarii de apartamente la bloc mai caută centrale termice clasice. Până şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi-a instalat acasă un sistem de încălzire cu panouri solare.

Programul „Casa Verde“, demarat la 1 iulie şi-a câştigat rapid adepţii. Zeci de cereri ajung săptămânal la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Sibiu (APM Sibiu). Oamenii sunt atraşi, în primul rând, de costurile pe care le pot reduce la factura de încălzire.

Sistemul de încălzire cu panouri solare a fost testat pe viu, până şi de primarul Klaus Iohannis. Acesta însă şi-a instalat panouri solare acasă încă din 2008. După doi ani de folosinţă, se declară extrem de mulţumit de beneficiile acestui sistem. „Sunt mulţumit de rezultatele investiţiei pe care am făcut-o. Randamentul şi eficienţa acestor panouri depinde însă de fiecare utilizator în parte şi de nevoile acestuia. De aceea cred că este necesară consultarea unui specialist în domeniu care să recomande soluţia cea mai bună pentru fiecare locuinţă sau spaţiu care urmează să folosească o astfel de sursă de încălzire”, a mărturisit primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis.

De creşterea cererilor pentru instalarea sistemelor de încălzire ecologice se bucură, în special, firmele specializate, care au fost luate cu asalt, în ultima perioadă, de solicitări de acest gen. Costurile variază şi ele între 10 şi 20 de mii de lei. „Din iulie, de când a început acest program naţional de subvenţionare, cererile sunt tot mai multe. Puţini îşi mai îndreaptă atenţia către centralele termice clasice, în general propriearii de apartamente la bloc, acolo unde instalarea de panouri solare este mai dificilă. La case, pensiuni, instituţii, panourile solare au devenit un obicei“, susţine Marius Alexa, manager vânzări Viessman.

St

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 8 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°