Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Mititelu a revenit pe Oblemenco şi face o propunere interesantă: "Vreau să reorganizez clubul, poate să vină chiar şi Olguţa!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 25 noiembrie 2013 ·

Adrian Mititelu s-a dus azi din nou la stadionul Ion Oblemenco pentru a pune in aplicare decizia tribunalului. A reuşit după mai multe tentative.

UPDATE 15:15 Adrian Mititelu a reuşit să între, într-un final, pe stadionul Ion Oblemenco, alături de echipa FC Universitatea Craiova. "Pe cei de la CSU îi mai las aici, în casa noastră, pînă la finele anului, după care îi aştept la discuţii, ori să plece. E păcat de jucători, fiindcă ei sînt nevinovaţi. Vreau o reorganizare a clubului în care să păstrez 35%, 35% să dau suporterilor, iar pentru restul aştept propuneri. O aştept chiar şi pe doamna Olguţa. Pe Stîngă îl iert, dar nu voi ierta niciodată trădători precum Badea sau Silvian Cristescu", a declarat Mititelu pentru GSP.RO.

UPDATE 14:00 Mititelu s-a întors la stadion, unde se mai află executorul judecătoresc, avocaţii Primăriei şi jandarmii, dar tot nu este lăsat să intre. A ajuns ca şi prima dată, pînă în parcare, dar poarta de acces spre complex este închisă.

UPDATE 13:00 Cînd a ajuns la stadion, patronul Universităţii Craiova a sesizat că este singur, întrucît executorul judecătoresc plecase cu cîteva minute înainte.

Mititelu nu renunţă şi va încerca să pună în aplicare decizia la ora 14:00. Este a treia oară, cînd finanţatorul încearcă, după ce în primele două ocazii i s-au pus piedici.

Ultima oară, vineri, Jandarmeria Română l-a informat că nu îi poate pune la dispoziţie forţe de ordine, întrucît 70 de jandarmi erau plecaţi la o acţiune de donat sînge. Detalii aici

Adrian Mititelu a intrat în posesia documentelor pentru ca Universitatea să aibă permis accesul, din nou, în Complexul "Ion Oblemenco" din Craiova, încă de la mijlocul lunii octombrie.

Adrian Mititelu s-a dus azi din nou la stadionul Ion Oblemenco pentru a pune in aplicare decizia tribunalului. A reuşit după mai multe tentative.

UPDAT

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 42 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Erdogan a amânat întâlnirea cu Biden. Ar fi fost prima vizită a președintelui Turciei la Casa Albă după mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ar fi trebuit să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 9 mai, dar a amânat vizita, transmit vineri, 26 aprilie, Reuters şi AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată v

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°