Ca tot omul, am citit biografii in copilarie si in prima tinerete, printre altele o carte semnata de Emil Ludwig, admirabila istorie a vietii lui Magellan.
Mi-au trebuit multi ani ca sa aflu ca Magellan, portughez de origine, educat la faimoasa scoala de navigatie de la Sagres (lista absolventilor ii include pe Cristofor Columb, pe Vasco da Gama), era de fapt un dezertor ordinar, un tradator care a fugit in Spania cu harti si documente din arhivele secrete ale Portugaliei (pe atunci mare, imensa putere imperiala, care isi impartea cu ajutorul
Papalitatii intreaga lume, jumatate-jumatate cu Spania) si si-a gasit sfarsitul pe undeva prin Insulele Filipine, ucis si probabil mancat de indigeni. Nu conteaza, mirodeniile aduse de singura nava care a supravietuit inconjurului lumii, "Victoria", (simbolic, nu-i asa?) au acoperit cu pretul lor costul expeditiei.
Dar peste putina vreme Portugalia si mai apoi Spania paraseau marea scena geopolitica in favoarea Angliei si Olandei, care, la randul lor...
Dupa ce am citit o biografie si cateva volume de corespondenta ale lui Mozart (evident, unul dintre idolii mei muzicali), m-am hotarat sa renunt pentru totdeauna la astfel de lecturi, nu voiam si nu vreau sa-mi stric gustul si cheful afland detalii dezagreabile legate de nume si oameni pe care ii iubesc.
N-am avut norocul asta. Si am aflat tot felul de lucruri neplacute, uneori penibile, alteori la limita tragicului, legate de eroii mei culturali.
Cuvantul biografie apare in expresii des vehiculate in romanele de spionaj – vezi presiune biografica, adica santaj, alaturi de formule ca retrogradare maxima (asasinarea unui agent) sau terminare cu prejudiciu extrem (asasinarea unui agent inamic), ca sa nu mai pomenim afacerile umede (crime, pur si simplu) intrate in nemurire prin numele unui departament al KGB-ulu
