Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Radu: "BEC trebuie să vină cu o explicaţie"

Publicat in Adevarul, marți 27 noiembrie 2007 ·

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, politologul Alexandru Radu (foto), a declarat că Biroul Electoral Central trebuie să prezinte o explicaţie pentru numărul de

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, politologul Alexandru Radu (foto), a declarat că Biroul Electoral Central trebuie să prezinte o explicaţie pentru numărul de persoane în plus care apare pe listele de la referendum.

"Este o întrebare care trebuie pusă. Chiar oficial. Trebuie discutat. Trebuie să aibă o explicaţie pentru aşa ceva. În mod normal, nu ar trebui să fie fluctuaţii între numărul de alegători pentru alegerile la Parlamentul European şi cei de la referendum", a arătat politologul.

Potrivit lui Alexandru Radu, o posibilă explicaţie ar putea fi găsită în modul în care sunt raportaţi alegătorii la referendum. "La Legea referendumului, pe lângă lista permanentă, este o listă specială pe care sunt trecuţi cei care votează în tranzit şi cei care sunt omişi. Conform modelului de proces-verbal, cei de pe lista specială sunt adăugaţi la lista permanentă şi apoi se raportează numărul total de alegători.

Dar eu pot doar să bănuiesc acest lucru. Este o chestiune de transparenţă. Cade în responsabilitatea BEC să explice acest lucru", a mai explicat profesorul.

Alexandru Radu a mai spus că o altă explicaţie pentru cei circa 30.000 de alegători, despre care BEC spune că sunt înscrişi în lista pentru referendum, pot să fie erorile umane. "Unele secţii de votare ar fi putut să fi trecut greşit numărul de alegători şi softul să fi scanat aşa", a mai precizat Radu.

Potrivit lui, o altă explicaţie ar putea fi scrisul irecognoscibil al preşedinţilor din secţiile de votare, iar softul electoral să nu fi putut descifra scrisul de mână şi să treacă o altă cifră. Însă, şi în acest caz, BEC ar fi trebuit să lămurească publicul, mai consi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 16 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 44 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 46 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 34 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°