„Proiectul Antre(pre)nor pentru Performanţă a reprezentat o ocazie deosebită de a interacţiona cu manageri din peste 75 de companii din cele 3 regiuni de implementare. Discuţiile avute cu managerii generali ai acestor companii în etapa de diagnoză organizaţională, au evidenţiat o serie de abordări diferite în management, dar, în egală măsură, şi o serie de elemente comune, extrem de valoroase pentru o persoană care conduce o afacere în mediul economic şi social din România”, au anunţat într-un comunicat organizatorii acestui proiect.
Concluziile obţinute la finalul etapei de diagnoză organizaţională desfăşurată în cadrul proiectului, precum şi lipsa unui standard ocupaţional care să precizeze competenţele necesare unui manager general de succes, i-au determinat pe organizatori să demareze activităţile specifice de dezvoltare a standardului ocupaţional „Manager general”.
„Mai mult decât atât, pentru prima dată în România, pornind de la ceea ce vom defini în standardul ocupaţional, putem şi vom construi un program de EMBA perfect pliat pe nevoile şi realităţile mediului socio-economic în care îşi desfăşoară zilnic activitatea managerii generali” a declarat Oana Năstase (foto), managerul proiectului Antre(pre)nor pentru Performanţă.
Un standard ocupaţional cuprinde descrierea competenţelor pe care o persoană care ocupă postul respectiv ar trebui să le aibă. În prezent, dezvoltarea standardului se află în etapa de analiză ocupaţională, etapă în care au fost direct implicaţi peste 50 de manageri generali. Aceştia au ocazia să influenţeze în mod direct, prin răspunsurile la chestionarele transmise de echipa de proiect sau prin participarea la focus-grupurile organizate, modul în care standardul ocupaţional va arăta.
Proiectul Antre(pre)nor pentru Performanţă este cofinanţat prin POS DRU 2007 - 2013 şi este implementat de Schultz Consulting, împreun