17 iunie 1910. Pe câmpul Cotrocenilor, inginerul Aurel Vlaicu a uimit întreaga adunare care aştepta nerăbdătoare să vadă o minune a tehnicii: zborul primului avion realizat după planurile inginerului român, pionier al aviaţiei române şi mondiale, şi pilotat de el însuşi. Ciudatul aparat de zbor s-a înălţat 3-4 metri şi a planat alţi 50, apoi a aterizat uşor. Miracolul ce se produsese i-a uimit pe cei prezenţi şi i-a insuflat entuziasm lui Aurel Vlaicu. Era doar începutul unor evenimente care au pus bazele aviaţiei moderne. “Nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra maşina. Zburasem şi aceasta era principalul”, mărturisea atunci Vlaicu.

Primul aparat de zbor pe care l-a construit însă Vlaicu (fără motor) avea ceva din basmele românilor, o imagine uluitoare care a rămas într-un cotlon al amintirilor lui Aurel Vlaicu: “Primul meu aparat era tot din lemn şi nu avea motor. Am legat trei cai de el, trei flăcăi au prins a pocni din bice şi aparatul s-a ridicat la vreo 15 metri înălţime, după ce a alergat câţiva metri pe pământ. De atunci, de câte ori mă sui în aparat, zbârnâiala motorului mi-aduce aminte de aeroplanul fără motor şi dinaintea ochilor, fascinaţi de nemărginirea văzduhului, îmi răsar cei trei flăcăi chiuind şi pocnind din bice”...

Visul inginerului român căpăta contur în urma cercetărilor sale susţinute. În 1907, a absolvit cu brio Universitatea din München, obţinându-şi diploma de inginer, însă posibilităţile materiale ale familiei şi ale prietenilor ardeleni, care credeau în el, erau modeste, iar construirea unei maşini zburătoare, aşa cum îşi dorea Vlaicu, era, practic, imposibilă. Sfătuit de Octavian Goga, în octombrie 1909 a venit la Bucureşti şi a susţinut, în faţa unei comisii oficiale, conduse de Spiru Haret, ministrul Instrucţiuni