Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul "penal" din Blandiana s-a inscris in PNL

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 septembrie 2005 ·

PNL Alba a mai inregimentat un primar PSD cercetat in legatura cu savarsirea unor fapte de natura penala in exercitarea functiei publice pe care o detine. Presedintele filialei social-democratilor din judet, Ioan Rus, a declarat ca a fost anuntat de primarul comunei Blandiana, Nicolae Gherman, in legatura cu decizia acestuia de a se inscie in PNL. Liderul PSD a spus ca, foarte probabil, hotararea edilului-sef a fost determinata de un control efectuat de Prefectura la Primarie, in urma caruia au fost descoperite mai multe nereguli care au fost semnalate si Inspectoratului Judetean de Politie. Intr-un comunicat al Prefecturii se mentioneaza ca IPJ a intocmit dosar penal primarului Gherman pentru delapidare. "In urma verificarilor efectuate, reprezentantii Corpului de Control au constatat ca au fost incalcate prevederile legislatiei in vigoare privind achizitiile publice, in contractele de balastare strazi comunale incheiate in anul 2003 si 2004 cu SC "Drumuri si Poduri Locale" SA Alba, precum si modul in care a fost folosita cantitatea de 100 metri cubi de arbori taiati din padurea comunala, din care a rezultat o cantitate de cherestea care nu a fost evidentiata in contabilitate. Din dispozitia primarului Gherman Nicolae a fost procurata o betoniera, care a fost dusa la locuinta personala si folosita chiar si in timpul controlului, pentru nevoi personale", se precizeaza intr-un comunicat al Prefecturii, facut public in urma controlului efectuat la Primaria Blandiana. Gherman mai este acuzat ca si-a construit o cabana de vanatoare in extravilanul comunei, fara a solicita autorizatie de construire de la CJ. PNL Alba a mai inregimentat un primar PSD cercetat in legatura cu savarsirea unor fapte de natura penala in exercitarea functiei publice pe care o detine. Presedintele filialei social-democratilor din judet, Ioan Rus, a declarat ca a fost anuntat de primarul comunei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 44 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 27 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum o ora
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°