Nu, nu este vorba despre numărătoarea tip Roberta Anastase! Avem o mare, imensă, problemă. Ministerul de Finanţe bugetează circa 1350000 de posturi bugetare, în timp ce Institutul Naţional de Statistică numără bob cu bob, utilizând baza de date a contractelor de muncă, doar circa 1 milion de oameni plătiţi de la buget. Consecinţele unei asemenea erori de 350000 de persoane, sau 35 de procente sunt enorme. Şi iată de ce.

Fără a intra în amănunte foarte tehnice, ajustarea economiei româneşti ce a început oficial odată cu intrarea în acordul cu FMI, presupune restabilirea echilibrelor macro afectate de refluxul capitalurilor străine urmare a crizei mondiale. Cu alte cuvinte, parametri mari ai economiei naţionale ar trebui să se întoarcă în timp la nivelul anilor 2004-2005 când în societate nu erau nici întristare nici greve generale, creşterea economică era consistentă şi toate acestea fără intrarile masive de capital care au alimentat boom-ul economic nesustenabil. România se descurca excelent în acei ani macroeconomic vorbind, nivelul deficitului public se-ncadra în parametrii Maastricht, cel de cont curent nu prezenta probleme de finanţare, inflaţia intrase pe trendul descrescător.

Date fiind aceste premise macroeconomice, logica spune că dacă România s-ar întoarce la acea situaţie de echilibru din urmă cu 5 ani, creşterea ar putea fi reluată fără repetarea greşelilor. Acest scenariu, de reconstituire a realităţii economice din 2004-2005, ar presupune o serie de precondiţii, dintre care unele sunt deja existente “graţie” crizei financiare internaţionale, iar altele ţin de politica economică, monetară şi fiscală.

Să le luăm pe rând. Cu intrările de capital s-a rezolvat. Nu mai sunt! Consecinţa directă şi firească este revenirea cursului de schimb în zona de 4,2 lei pentru un euro (cât era în 2004, înaintea liberalizării contului de capital) , cu re