Biografiile ce i s-au consacrat criticului de la "Viaţa românească"1, studiile de paternitate literară efectuate de Ion Creţu2, ediţia critică, în zece volume, alcătuită de Rodica Rotaru şi Al. Piru3, ampla biobibliografie alcătuită la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi4, precum şi dicţionarele literare5 consemnează existenţa, în activitatea sa publicistică, a unui "gol", care începe în toamna anului 1895 şi durează pînă în primăvara anului 1901, un "gol" explicat prin mai multe cauze, diferite, uneori situate la polul opus ("mirajul tihnei mic-burgheze", tribulaţiile amoroase, dezamăgirea provocată de cursul luat de mişcarea socialistă, starea proastă a sănătăţii etc.). Criticul însuşi, mărturisindu-l într-o scrisoare (din vara anului 1906) unui prieten, îi exagera dimensiunile, extinzîndu-l la un deceniu, şi-l punea pe seama funciarei sale "lipse de ambiţie", a "lipsei de dorinţă de a triumfa şi a te impune", a unui "fel de detaşare de lucrurile acestei lumi trecătoare". "N-am scris nimic zece ani"- declara el atunci. Şi adăuga, atenuînd regretul cu o picătură de autoironie: "A trebuit să fiu împins, să devin soldat al unei cauze, pentru ca să scriu. În zece ani, dacă scriam, îmi făceam un nume (!) în publicistică şi poate scriam mai bine, căci eram mai puţin obosit..."6
Începutul acestui "gol" însă trebuie împins ceva mai tîrziu, la finele anului 1897, pentru că există o colaborare a lui G. Ibrăileanu, uitată de el, neînregistrată pînă în prezent, la ziarul ieşean "Noutatea".
Concluzia aceasta constituie, ca să spun astfel (inspirat de expresia atît de utilizată în descrierea unor recente acţiuni militare) un "cîştig colateral" al cercetărilor pe care le-am întreprins, căutînd, pe de o parte, alte manifestări publicistice ale lui C. Stere şi, pe de alta, reflectarea actelor sale politice din epoca anterioară debutului în Parlamentul României