Premierul Ponta şi-a inaugurat activitatea diplomatică în străinătate cu o vizită la Viena. Oarecum firesc! Desigur, Berlinul şi Parisul sunt viorile I şi II în UE, dar, ca să fim realişti, preopinentul nr. 1 al centrului în relaţia cu România de la periferie este Austria. Ca să spunem lucrurilor pe nume, în sistemul centru-periferie de tip clar colonial ce a ajuns UE, Viena este pentru Bucureşti metropola principală, iar România colonia în principal a Austriei. De ce, nu ştim exact! Dar este de presupus! La extinderea spre Est, centrul vest-european şi-a împărţit teritoriile. Altfel nu s-ar putea explica cum există cinci bănci de top austriece în România, în timp ce există doar una franceză şi chiar niciuna germană. Exploatarea petrolului şi gazelor se află în mâini austriece, ca şi industria materialelor de construcţie. Doar o tradiţie din perioada comunistă a adus francezi în industria auto. Semn că s-au împărţit teritoriile estice ca la tarabă, România geme de investitori greci (cinci bănci de top, telefonie fixă şi mobilă), în timp ce aproape nici ţipenie de companii industriale şi bănci britanice şi nici chiar investitori industriali germani (altfel prezenţi la greu prin toată Europa şi prin întreaga lume). Marea industrie germană lucrează cu România exact ca înainte de ’89, pe căi comerciale, Germania fiind de departe cel mai important partener comercial (dar nu investiţional) al României.

Deţinând două din cele trei chei ale economiei din România – exploatarea resurselor minerale principale şi băncile – dar, parţial, prin distribuţia carburanţilor, şi pe cea de-a treia (distribuţiile de energie), Austria ţine sub control aproape total România. Este într-un fel caraghios ca o ditai ţară (sau, mă rog, teritoriu!), precum România, să se afle sub controlul total al unei ţări mici precum Austria! Dar aceasta este regula: dacă o ţară pierde controlul prop