Din batrani se povesteste ca polemicile mari nasc si opere mari. Despre polemici nu se poate spune ca ne lipsesc, in ultima vreme, ci dimpotriva, ca sunt prea multe. De marile opere ducem, totusi, lipsa. La Iasi, oras care cocheteaza cu operele de capatai de pe pozitia de "capitala a culturii nationale", fenomenul pare destul de serios, in ceea ce priveste bucataria si mancarea. Se intampla ca avem foarte multi bucatari, plini de retete secrete, de sosuri exotice si fripturi din cele mai alese vanaturi, dar nu regasim pe farfuria de fiecare zi decat aceiasi cartofi prajiti ai saraciei din tranzitie. Mediile publicistice din urbe se intrec, periodic, in a da verdicte de valoare, cu toata garnitura care incumba atat opera, dar mai ales omul, rastimp in care, cu toata stradania, unii traiesc din antologii, iar altii din manuscrise grabite. In mare, respectand modelul politic al ineficientei, toti cei care subscriu culturii iesene nu fac altceva decat sa-si caute locul in peisaj, nu prin creatie, ci prin faultarea de cartonas rosu a coechipierilor. Unul dintre cei vinovati as putea fi chiar eu, scriind saptamanal cate o tableta sau ceva asemanator despre unul si altul din cei care compun spatiul de referinta. Din nefericire, nu de valori ducem lipsa, ci de ceea ce ele ar putea sa faca. Atat prin productia artistica propriu-zisa, cat si prin activitatea sociala in sensul facerii culturale. Colegii nostri se cramponeaza cu atata usurinta de colegii nostri, motivand absurd pozitia unuia sau altuia dintre ei, dar neavand nici cea mai mica alternativa viabila la situatiile pe care le invoca. Oricum, exista o ruptura, la un moment dat organica, intre cercuri similare, formate pe aceleasi fundamente. Daca luam in discutie poezia, de exemplu, nu putem constata decat ca cei mai multi dintre visatorii Iasului produc versuri egale, tinand de un postmodernism ultrapermisiv, ca