Există, în sondajele de opinie, o întrebare care îi contrariază pe mulţi. Deşi este contestată vehement, deşi pare (sau este) prea generală pentru a lămuri ceva, ea revine totuşi în mai toate barometrele de opinie, iar telejurnalele şi ziarele o menţionează de fiecare dată cînd comentează rezultatele. Este vorba despre întrebarea privind "direcţia în care se îndreaptă ţara". Unii spun că o asemenea întrebare nu este justificată, căci e prea generală şi ambiguă: degeaba îi întrebi pe oameni dacă direcţia e bună sau greşită, dacă nu le precizezi ce anume înţelegi prin "direcţie". De aici şi confuzia multora atunci cînd privesc cifrele: 60-70% spun că sînt de acord cu aderarea României la UE, dar tot vreo 60% spun că direcţia e greşită. Adică e greşit să mergem spre UE? Într-o asemenea logică, nu se mai înţelege nimic, iar poporul român pare să dea peste cap toată ştiinţa sondajelor. Argumentul sociologilor este că întrebarea cu pricina nu face decît să măsoare senzaţia de moment a oamenilor despre cum merg lucrurile, fără pretenţia de precizie (dimpotrivă: se mizează tocmai pe imprecizia întrebării; evident că altele ar fi răspunsurile dacă întrebarea ar fi formulată astfel: "ţara se îndreaptă către UE. E bine sau e rău?"). E un fel de "cum o mai duceţi, nea Ioane şi dadă Floareo?", extinsă la un eşantion reprezentativ, socotită, ponderată şi-napoi la lume dată. E un fel de a încerca să măsori cîţi cred că "e rău, se duce dracului rapiţa" şi cîţi nu. E, dacă înţeleg bine, un mod de a aproxima care mai e relaţia între gîndirea pozitivă (piei, ispită!) şi fatalismul mioritic. Pe urmă, analizele rafinate ale sociologilor (care din păcate nu mai ajung în presă, nu mai sînt explicate publicului) fac corelaţii între răspunsurile la această întrebare şi răspunsurile la celelalte şi află ceea ce vor să afle. Nu sînt sociolog şi n-am pretenţia unor interpretări pertinen