Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Oncescu s-a îngrăşat cinci kilograme în câteva ore!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 mai 2008 ·

Ion Oncescu -„Iron“, dublu campion mondial la amatori şi dublu vicecampion la profesionişti, a fost vedeta campionatelor naţionale de skandenberg, desfăşurate sâmbătă, la Casa Studenţilor, din Bucureşti.

Aflată la a doua ediţie, competiţia a adunat la start un număr record de participanţi, peste 150, din această cauză concursul desfăşurându-se până târziu, în noapte. Pentru că naţionalele au reprezentat criteriu de selecţie pentru Europenele şi Mondialele din acest an, toţi sportivii au vrut să impresioneze.

A băut 5 litri de apă

Oncescu a şocat asistenţa după ce s-a hotărât să urce o categorie de greutate chiar în dimineaţa competiţiei. El a ţinut neapărat să-şi măsoare forţele cu cei mai grei dintre participanţi. „Cu o zi înainte, Oncescu avea în jur de 96 de kilograme, iar la cântarul oficial avea 100,8! L-am căutat prin buzunare, l-am dezbrăcat, degeaba! Cred că mâncase foarte mult şi băuse 4-5 litri de apă“, a comentat Dragoş Corcoveanu, secretar general al Asociaţiei Române de Skandenberg „Braţ de Fier“, cea care ţine loc de federaţie.

„Glonţul“, „Pitt Bull“şi „Nebunul“

Ambiţia cu care participanţii au luptat pentru medalii a depăşit uneori limitele sportivităţii, unii dintre adversari fiind la un pas de a se lua la bătaie. La finalul competiţiei, la care au fost recompensaţi doar cu diplome, unii au mai zăbovit, provocându-se la luptă pe bani. Miza: câteva sute de euro. „Am fost impresionat de valoarea din acest an a sportivilor“, a spus Corcoveanu, cel care a dezvăluit că organizarea campionatelor naţionalele a costat aproape 15.000 de euro. Suma a fost acoperită în mare parte de Cristian Dulgheru, preşedintele Asociaţiei „Braţ de Fier“.

Andrei Chipreanov, zis „Glonţul“, Ştefan Tamaş, alias „Pitt Bull“, „Ursul“ Ioan Puşcaşu, „Uriaşul“ Dănuţ Borbil şi Radu Georgescu, poreclit „Nebunu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 26 minute
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 3 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

15°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°