Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia vrea punctele salvatoare

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 16 februarie 2008 ·

Două echipe olteneşti se înfruntă la Târgu Jiu într-un joc ce interesează doar echipa lui Toacsen, aflată în lupta pentru supravieţuire, caracalenii fiind deja retrogradaţi.

Singurele echipe din Oltenia prezente în Liga Naţională de handbal masculin, Energia Pandurii şi Romvag Caracal, se vor înfrunta duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, jocul fiind important doar pentru echipa gazdă, care se află încă în lupta pentru menţinerea în primul eşalon. Caracalenii, fără nici un punct în cincisprezece etape, par a fi victime sigure, însă antrenorul Sorin Toacsen este mai precaut şi nu vrea să scape punctele puse în joc. „Nu contează cu ce echipă o să jucăm, cu Caracal, Reşiţa sau Steaua. Noi o să tratăm fiecare meci ca pe un joc care trebuie câştigat. Avem nevoie de puncte şi, ca să le obţinem, o să abordăm meciul cu Caracalul cu acelaşi respect şi cu aceeaşi dăruire pe care le-am arătat şi în meciurile anterioare. Pentru că numai rămânând conectaţi tot timpul putem să producem un joc bun“, a spus Toacsen.

Iordan, indisponibil o lună

Mircea Iordan, unul dintre cei trei portari ai echipei Energia, a suferit o ruptură musculară la gambă şi va fi indisponibil circa o lună, timp în care va fi înlocuit de Rădulescu. „Este o pierdere importantă pentru echipă, pentru că formam o tripletă bună împreună cu Iordan şi cu Rădulescu, iar acum am rămas numai doi. Rădulescu îl va înlocui începând cu meciul de mâine, cu Romvag. Este posibil să-l forţăm mai mult la acest meci dacă este într-o formă bună la antrenamente în aceste zile“, a afirmat antrenorul Sorin Toacsen. Alături de Iordan, mai sunt indisponibili Mazilu, Ghiră, Cirkovic şi Mrakic, ultimul având şanse să fie recuperat în timp util.

Ionuţ Mazilu va reveni în joc la meciul cu Bucovina Suceava, de pe teren propriu, iar dacă va fi pregătit, va evolua şi la Reşiţa, pent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°