Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micii acţionari de la Rulmentul SA dau AVAS-ul în judecată

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 15 mai 2006 ·

Micii acţionari ai societăţii Rulmentul SA au plecat dezamăgiţi de la Adunarea Generală Extraordinară care a avut loc sâmbătă. Convocată pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte divizarea asimetrică a uzinei, mandatul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a fost stoparea acestei încercări de restructurare. Mai mult, AVAS nu a venit cu nicio soluţie clară pentru scoaterea firmei din criză.

În aceste condiţii, unul dintre acţionari, Nicolae Rusu, preşedintele SSIF Orizont SA Oradea, ne-a declarat că se aşteaptă modificarea Legii 31 a societăţilor comerciale pentru ca micii acţionari să dea în judecată AVAS-ul pentru management defectuos. „Vom cere daune de câteva milioane de euro, pentru că suntem afectaţi de modul în care este condusă această societate de către AVAS”, spune Rusu.

Micii acţionari sunt revoltaţi şi de faptul că din datoriile uzinei către stat de 40 de milioane de euro, o parte dintre acestea sunt nereale şi provin dintr-o reevaluare a stocurilor realizată în 1996. „E vorba de câteva milioane de euro”, spune Rusu. Acţionarii minoritari nu înţeleg de ce statul produce pierderi unei societăţi care este în portofoliul său, mai ales că doreşte să o şi privatizeze. „Noi am venit cu o nouă propunere – AVAS să îşi vândă pachetul de acţiuni la bursă, iar noii acţionari să vină cu o majorare de capital”, mai spune Rusu.

Această propunere se adaugă celor trei aflate deja pe masa AVAS-ului. Acestea sunt privatizarea urgentă a companiei, divizarea societăţii în trei companii asimetrice sau predarea sa către Fondul Proprietatea, sperându-se că acesta va fi un administrator mai înţelept.

În ceea ce priveşte privatizarea uzinei, Rusu spune că este puţin probabil să apară cineva dornic de a investi la Rulmentul SA atâta timp cât statul nu oferă nici un fel de facilităţi posibilului proprietar al companiei. Deocamdată, st

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 52 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°