Cât îl costa pe Marin Traian un zâmbet pe 16 mm? Uneori, chiar mult. Pentru că, dacă depăşea anumite limite ale acelui bun-simţ penibil impus de regimul Ceauşescu, atunci i se scotea emisiunea de pe post – Un zâmbet pe 16 mm fiind o emisiune cu iz satiric, ce s-a difuzat pe vremea aceea la TVR. Dar Marin Traian a făcut ce-a făcut şi a reuşit să-şi ducă "zâmbetul" până la capăt, adică până în 1989, rubrica lui fiind singura satirică acceptată atunci în televiziune.
În 1989, nu se prefigura nimic neobişnuit pentru Marin Traian, în sensul că, în afară de faptul că programul lui favorit (pe care-l şi realiza), Un zâmbet pe 16 mm, era din când în când scos din grila TVR-ului, 1989 l-a prins prezentând şi Albumul Duminical. "Ne-au dat voie să-l facem şi în direct."
Precum regulile de week-end, în ceea ce priveşte condusul maşinii (o sâmbătă cu soţ, una fără soţ), într-o duminică, prezenta Albumul Duminical Marin Traian, în emisiune invitând de fiecare dată câte o actriţă, iar în duminica viitoare, la pupitru, alături de un actor se afla una dintre colegele lui din redacţie.
O poveste a absurdului dus la limita prostiei, dar cu reflexii amuzante acum, s-a petrecut, la un moment dat, în trâmbiţatul an ’89. Aşadar, în cadrul Albumului Duminical, Marin Traian o avea ca invitată pe Tamara Buciuceanu Botez. Discuţia, amicală, s-a încins pe tema unui subiect casnic, dar din care amândoi (atât Marin Traian, cât şi Tamara) îşi făcuseră un hobby, demonstrându-şi calităţile printre prieteni: pusul murăturilor. Şi dă-i cu reţete. Imaginaţi-vă că paranoia comunistă a făcut caz şi din subiectul acesta.
"Într-una din pauzele pe care le-am luat în timpul emisiunii, am primit un telefon important prin care s-a cerut suspendarea emisiunii. De ce? Pentru că statul avea fabrică de murături şi au zis: «Domne, voi sabotaţi