Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PETA va milita pentru drepturile animalelor pe un site de pe domeniul “.xxx”

Publicat in Gandul, miercuri 24 august 2011 ·

PETA, o organizaţie pentru drepturile animalelor, va lansa o pagină de internet pe un domeniu ".xxx", unde vor putea fi vizionate campaniile mai piperate ale organizaţiei precum şi înregistrările video care ilustrează momente de cruzime împotriva animalelor, relatează Herald Sun.

Internauţii care vor ajunge pe "www.peta.xxx" vor putea urmări campaniile şi reclamele organizaţiei interzise pe TV, după care, în galeriile de filmuleţe de pe site vor putea fi urmărite înregistrări explicite ale maltratării unor animale, obţinute cu ajutorul camerelor ascunse de către membrii PETA. "Ne pregătim să lansăm propriul site . xxx, însă, în loc să publicăm doar reclamele noastre, le vom mai arăta internauţilor cum suferă animalele pentru divertismentul altora", a declarat Ashley Byrne, purtătorul de cuvânt al organizaţiei.

Alăturarea neobişnuită între reclame şi imagini cu un conţinut sexual explicit şi înregistrări care prezintă scene de violenţă împotriva animalelor a fost explicată de reprezentanţii PETA drept o strategie pentru a scoate în evidenţă cea de-a doua categorie de conţinut care se va putea găsit pe site. "Acţiunile noastre mai îndrăzneţe sunt câteodată o soluţie bună pentru a-i convinge pe oameni să bage în seamă calvarul animalelor", a explicat Byme.

Cu toate acestea, jurnaliştii de la Business Insider scriu că PETA s-a folosit întotdeauna de imagini deocheate pentru a atrage atenţia asupra mesajelor sale. Campania "I'd rather go naked than wear fur" (Aş prefera să merg dezbrăcată decât să port blană) a reunit mai multe vedete care au acceptat să pozeze nud pentru a promova drepturile animalelor.

O altă reclamă provocatoare prin care PETA dorea să promoveze consumul de legume şi vegetarianismul a fost interzisă la televizor din cauza conţinutului sexual explicit. De asemenea, anul trecut, organizaţia a lansat o campanie pentru sterilizarea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 45 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 29 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 31 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°