Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu te pot iubi, nea George

Publicat in Adevarul, marți 9 iulie 2013 ·

Abia acum, citind postarea lacrimogeno-penibilă postată pe blogul personal, realizez faptul că da (!), George Copos a lăsat dracului Rapidul în pace!

Nu stau să îl judec dar, ca om care am fost acolo, îl rog ca, într-adevăr, să fie ultima dată când ne vorbeşte, sau mai pronunţă numele Rapidului şi să ne lase cu îndemnuri de genul “Pancone, nu sta în genunchi şi luptă!” şi nici să nu ne mai vorbească de “farmecul vieţii”, o metaforă pe care a transformat-o dintr-o mândrie a noastră, într-o ironie ieftină îndreptată către buzunarele sale, sanki (!), veşnic goale.

Domnule Copos, nu vreau să plictisesc rapidiştii cu propoziţii lungi legate de dispariţia mult aşteptată a dumitale din viaţa noastră, însă trebuie să punctez nişte lucruri.

Ai venit la Rapid ca, vezi Doamne, un simplu iubitor de fotbal care vrea să ajute, însă ai îndepărtat oameni şi ai rupt fotbalul de alte secţii sportive cu care noi ne mândream, disecând practic un adevărat club sportiv. Te mândreşti cu baza Pro Rapid, dar ştii foarte bine că a fost ridicată la iniţiativa insistenţelor lui Mircea Lucescu, însă pe banii altcuiva şi pe pământurile altora.

Ai trimis oameni în puşcărie şi ai jepcărit zeci de fotbalişti care şi-au rupt tibiile la propriu pentru Rapid.

Ne-ai obligat să ne umilim în Europa după meciuri cu PSG, acasă, şi cu Anderlecht, la Bruxelles.

Te mândreşti cu nişte trofee la care ai fost părtaş, dar care au fost cucerite cu mare trudă de cei care erau la vremea respectivă în club: jucători, antrenori, staff tehnic şi administrativ.

Deşi, evident nu recunoşti, ai câştigat de pe urma Rapidului foarte mulţi bani, datoriile fiind mereu ale clubului, iar încasările direcţionate către firmele dumitale.

Ai fost la un pas, acum, în 2013, să ucizi poate singurul brand adevărat din fotbalul românesc: RAPID.

Vorbeşti de lucrurile minunate pe care le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 7 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°