Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj: 53% dintre români s-ar întoarce la comunism

Publicat in Romania Libera, joi 9 august 2012 ·

Criticată aspru la nivel european şi sfâşiată politic, România aşteaptă verdictul Curţii Constituţionale pentru a afla cine va fi preşedinte: Crin Antonescu sau Traian Băsescu. Între timp, stau şi românii, atât economic, cât mai ales social. Iar sondajele recente scot la iveală o alarmantă stare de spirit a cetăţeanului faţă de tensiunile existente, potrivit Mediafax.

Într-o majoritate covârşitoare, românii cred că în politică se fură şi se minte. Cât priveşte viitorul nostru european, 64 la sută cred că Romania se află pe un drum greşit, 27 la sută ne văd în afara Europei, în vreme ce 53 la sută s-ar întoarce la comunism.

Dacă până acum erodarea guvernanţilor era bucuria opoziţiei, lucrurile par a se fi schimbat. Românii nu se mai uită la opoziţia politică ca la alternativa clară şi distinctă a puterii. Ba, mai mult, sondajele de opinie arată o nemulţumire faţă de clasa politică în general.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Roman de Studii Sociale, peste jumătate din români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie gresită. Răspunsul la această întrebare a fost extras din trei sondaje, efectuate pe 26 martie, 8 mai şi 27 iunie. Din totalul repondenţilor din luna martie, 80% spuneau că Romania merge într-o direcţie greşită. La începutul lunii mai, numărul celor ce considerau că România se îndreaptă într-o direcţie gresită se redusese la 40%, iar, la sfârşitul lunii iunie, numărul acestora a crescut la 64%.

Un procent de 26% dintre români cred că ţara ar putea fi dată afară din Uniunea Europeana în viitorul apropiat din cauza crizei de la vârful statului.

La intrebarea "Cum credeţi că este acum imaginea României în Europa?", 71% dintre participanţii la sondaj au considerat că imaginea actuală este destul de proastă.

Cel mai şocant este că după 20 de ani de democraţie, conform unui sondaj Public-Affairs, realizat in per

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°