Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A treia oara

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 7 mai 2004 ·

Universitarii picheteaza Prefectura ieseana

•Discriminarea creata prin Legea 315 intre salariile profesorilor universitari si ale celorlalte categorii ale personalului didactic si finantarea penibila a invatamantului sunt principalele nemultumiri ale universitarilor

Pentru a treia zi de vineri consecutiv, universitarii ieseni vor picheta astazi, de la ora 9.00, Prefectura ieseana, in semn de protest fata de finantarea penibila a invatamantului superior si fata de discriminarea, creata prin Legea 315/2003 privind dublarea salariilor profesorilor universitari, intre salarizarea acestora si a celorlalte categorii de personal didactic. Din cate a precizat conf. univ. dr. Constantin Amihaesei, liderul Sindicatului UNIO al salariatilor Universitatii "Al. I. Cuza" si membru in Biroul Executiv al Federatiei Nationale Sindicale "Alma Mater", din al carei plan de masuri de protest la nivel national face parte si actiunea iesenilor de astazi, in fata Prefecturii Iasi se conteaza pe prezenta a peste 100 de angajati de la toate cele cinci universitati de stat iesene. La nivel national, protestele universitarilor au debutat in urma cu trei saptamani si au inclus pana acum pichetarea repetata a Camerei Deputatilor si Senatului, a sediului central al Partidului Social Democrat, a Ministerului Educatiei si Cercetarii si, in teritoriu, a prefecturilor. Masurile de protest ale universitarilor vor continua si, daca in perioada imediat urmatoare nu vor fi luate masuri concrete pentru cresterea salariilor si pentru celelalte categorii de cadre didactice (de la preparator la conferentiar) si pentru suplimentarea bugetului invatamantului, sindicalistii se arata dispusi sa intre in greva generala, provocand astfel inghetarea anului universitar.

(D.P.)

Universitarii picheteaza Prefectura ieseana

•Discriminarea creata prin Legea 315 int

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum o ora
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 11 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 5 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 7 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 8 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 5 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 6 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 6 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 8 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°