O simplă frază dintr-un interviu al ministrului de finanţe olandez Joroen Dijssebloem, preşedintele în exerciţiu al Eurogrupului, a provocat o reacţie instantanee a burselor şi scăderea euro. El a părut să acrediteze ideea că, pe viitor, modelul cipriot ar putea fi repetat în alte ţări fragile din zona euro.
La câteva ore după apariţia interviului, revine cu precizări, încercând să îndulcească pilula amară, recitând textul clasic, cum că soluţia pentru Cipru este unică şi că, în caz de crize ulterioare în zona euro, vor fi elaborate planuri adaptate fiecărei situaţii în parte.
Dar asta nu a mai păcălit pe nimeni. Chiar înainte de reuniunea decisivă, participanţii erau pe deplin conştienţi că deciziile ce urmau a fi luate aveau să marcheze istoria ulterioară a UE…
Este vorba să ajutăm Ciprul şi pe noi înşine, căci soluţia găsită va avea implicaţii pentru toate ţările din zona euro
Luc Frieden, ministru de finanţe, Luxemburg
Cât de mult trebuie să acordăm credit scenariului-catastrofă? Pe de o parte, afirmă analiştii, este limpede că instituţiile europene şi cele ale finanţei internaţionale au ajuns la limita jocului practicat până acum şi că, din acest moment, nu vor mai finanţa crize prin injecţii de capital fără a cere ceva la schimb.
Primul scenariu ar fi că, de acum înainte, precedentul cipriot va putea fi folosit ca formula de obţinere instantanee de capital prin penalizarea marilor depunători şi, în paralel, replicarea soluţiei de a forma “bad banks” unde să se acumuleze cantitatea deja uriaşă de active toxice existentă pe piaţă.
Al doilea scenariu ar presupune o cedare reală în regim de urgenţă a suveranităţilor naţionale în domeniul supravegherii bancare, într-o proporţie cu mult mai mare decât ceea ce prevăd actualele reglementări europene, pentru a putea coordona eficient o activitate esenţială pentru supravieţuirea
