Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultura a primit peste 2,2 miliarde de euro din fonduri europene, în 2011

Publicat in Romania Libera, joi 22 decembrie 2011 ·

Agricultura românească a primit, în 2011, peste 2,2 miliarde de euro din fonduri europene, la care se mai adaugă alte 500 de milioane de euro de la bugetul de stat, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"Estimăm că până la finele lunii decembrie 2011 sectorul va atrage 2,2 miliarde de euro numai din fonduri europene, fiind sectorul care a primit cel mai mult. De asemenea, de la buget ne ducem cu o sumă de peste 500 de milioane de euro cu tot ceea ce înseamnă plăţi complementare directe pe suprafaţă sau subvenţii pentru animale", a spus Tabără.

Acesta a precizat că este pentru prima dată când MADR nu intră cu datorii pe bugetul anului 2012.

"După ani buni, în 2011 este pentru prima dată când nu intrăm cu datorii pe bugetul lui 2012. Dacă anul trecut aveam datorii de 150 milioane de lei, acum avem chiar o anticipaţie. Plătim din bugetul lui 2011 circa 106 milioane de lei pentru CNDP-urile pe suprafaţă, respectiv acei 32,42 euro pe hectar, iar asta înseamnă eliminarea unei presiuni care se făcea cu aceste datorii ale anului anterior asupra bugetului din anul curent", a subliniat Tabără.

Pentru anul 2012 schemele de finanţare aplicate din bugetul MADR vizează subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură cu 380,9 milioane de lei, subvenţiile pentru bunăstarea păsărilor şi porcilor, în sumă de 350 milioane lei, dar şi un sprijin pentru asigurarea producţie agricole, de 42,5 milioane de lei. Acesta se referă la subvenţionarea unei prime de asigurare, circa 70% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile şi circa 50% pentru pentru alte pierderi cauzate de boli ale animalelor sau plantelor. De asemenea, se acorda subvenţii pentru sectorul animal de peste un miliard de lei pentru sectorul ovine/caprine şi bovine, dar şi pentru ameliorarea raselor d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 34 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 44 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°