Violeţi din toate partidele, deconspiraţi-vă! A venit timpul să aflăm şi noi, profanii, cine a spart bariera, cine a trecut de scut, cine a urcat treptele spirituale şi deţine, în fine, arma energetică. Am aflat, parţial, cine a colaborat, aici, pe pământ, cu forţele întunericului, respectiv cu Securitatea. Dar iată că, din CV-ul multor politicieni, lipseşte detaliul semnificativ al colaboraţionismului cu lumea cealaltă. Avem dreptul să ştim cine lucrează cu flacăra violet, cu ce alte forţe/entităţi colaborează, câţi sunt iniţiaţi, câţi profani. Or fi mulţi, or fi puţini? Arătaţi-vă!
Avem de întocmit liste lungi, de întocmit fişe medicale şi de prescris reţete. Acum e momentul şi el nu trebuie ratat! Lăsaţi psihiatrii să vorbească şi să pună diag-nosticul corect! Cazul urgent al politicii româneşti pare să fie Mircea Geoană. Scăpat de atacul energetic lansat de Băsescu în campanie, subiectul suferă acum agresiunea entităţilor malefice din propriul său partid.
Mircea Geoană şi dragostea vieţii lui traversează purgatoriul alegerilor din PSD, iar salvarea celor două suflete pare improbabilă, cu toată priceperea yoghinului Hrebenciuc. Prins, chinuit, torturat între două lumi, Geoană când crede, când nu în flacăra violet. Cel care îşi concentrează întreaga energie pe şefia PSD pare să fie Adrian Năstase. Doar o intensă meditaţie MISA i-ar putea opri ascensiunea spre integrarea în absolutul puterii de partid. Fostul liber-cugetător Ion Iliescu s-a străduit să-şi aducă Prostănacul cu picioarele pe pământ: „Ne întoarcem la Nostradamus? Suntem în secolul XXI!“. Nu vă lăsaţi amăgiţi însă de aparenţe. Simbolul raţiunii nu este nici el ce pare a fi.
Iliescu are prin preajmă nostradamuşii lui, cel puţin doi: pe Lorin Fortuna, profetul şerpilienilor şi balaurienilor, şi pe Gelu Voican Voiculescu, fascinat de ezoterism şi de aspectele iniţiatice ale societăţilor secr