Nu se poate sa ajungi pe Valea Oltului si sa nu treci, macar in fuga, pe la Horezu. Adica se poate daca n-ai pic de stiinta si ignoranta este unul dintre punctele tale forte.
Duminica dimineata, la cateva ore dupa rasaritul soarelui, Victor ne da trezirea. Sunt curioasa de cate ori s-a impiedicat in zilele de Caravana, pentru ca trezirea de dimineata revenise in sarcina lui. Adunati toti patru la micul dejun - Iulia, Diana, Victor si eu - incercam sa creionam un plan "de lupta" pentru ziua respectiva. Ni se alatura si Nichi, Ruxandra si Catalin. Se anunta o misiune grea. Aveam nevoie de forte. De la Horezu ne propusesem sa o luam pe urmele printului Charles al Marii Britanii, care a vizitat regiunea anul trecut in luna iunie.
O VIZITA PRIVATA. Ne intelegem sa pastram o oarecare retinere fata de acest subiect. Stim ca printul de Wales calatoreste regulat in Romania si de fiecare data prefera sa se bucure de plaiurile noastre mioritice fara sa fie deranjat de autoritati si nici macar de presa. Nu vrem sa suparam pe nimeni, asa ca plecam la drum cu toate amanuntele puse la punct.
Ajungem la Horezu, capitala olaritului din Romania. Nu mai fusesem aici de cel putin zece ani. Ne oprim direct la casa familiei Palosi, unde printul de Wales s-a semnat, anul trecut, pe o farfurie de ceramica abia modelata. Mesterul nu era acolo, iar femeia pe care am gasit-o in expozitia cu vanzare ne-a rugat sa revenim a doua zi. N-am plecat insa cu mana goala. Ruxandra si-a cumparat cel mai rosu felinar pe care l-am vazut vreodata si, pret de vreo cinci minute, nu ne-a vorbit decat despre utilitatea micutului obiect in holul ei de-acasa, de la Bucuresti.
SATUL OLARILOR. Mahniti ca nu am putut sta de vorba cu mesterul Palosi, ne-am indreptat incet spre satul Olari, centrul de ceramica al Horezului, caruia oamenii locului ii spun "Strada Olari", desi se afla la circa pa
