Cu ocazia aniversării a 45 de ani de când Chişineu-Criş a devenit oraş, un profesor-inginer care a predat ani de zile chimie şi fizică în localitatea arădeană, şi care acum este europarlamentar, s-a gândit la o statistică interesantă.
Iosif Matula a căutat ultima persoană născută atunci când localitatea era comună, şi prima persoană care s-a născut după ce localitatea a devenit oraş.
„Mi-am pus de multe ori întrebarea legată de «ziua de naştere» a oraşului nostru. M-am mulţumit însă de fiecare dată cu puţin, doar cu răspunsul primit: 1968. Anul acesta, ştiind că se împlinesc 45 de ani de viaţă a oraşului, am hotărât să fiu mai curios. Aşa cum se face în zilele noastre, am început printr-o căutare pe internet. Nicio şansă, nicio informaţie, ocazie cu care am constatat cât de tânăr este internetul, atât ca ani de viaţă, cât şi ca informaţii istorice stocate. Am continuat să analizez informaţiile din monografii, enciclopedii, arhive, legislaţie, site-uri oficiale, instituţii sau am apelat la cunoştinţe şi prieteni“, a povestit europarlamentarul din Chişineu-Criş.
Descoperiri cu ajutorul localnicilor
Acesta a descoperit în cele din urmă data exactă în care localitatea s-a transformat din comună în oraş.
„Am reuşit să aflu doar ceea ce ştiam, adică faptul că oraşul nostru «s-a născut» în anul 1968. În urma cercetărilor efectuate în Oradea şi Arad, am descoperit un prim document cu titulatura de oraş Chişineu-Criş pe 1 iunie 1968. Se pare că ar exista chiar şi pe 31 mai, dar cu aceeaşi dată sunt şi documente emise de fosta comună Chişineu-Criş. Ştampila oraşului a început să fie utilizată şase săptămâni mai târziu, pe la mijlocul lunii iulie (probabil că a durat ceva timp până a fost confecţionată)“, a declarat Iosif Matula.
După ce a căutat peste tot, acesta s-a gândit să scrie despre acest lucru în ziarul local, în care să solic